Apar informaţii noi care ne pot ajuta să evităm infectarea cu noul coronavirus! Asimptomaticii le pot transmite virusul şi celor care poartă măşti simple de protecţie, în spaţiile aglomerate, care nu sunt bine aerisite. Riscul de infectare este şi mai mare, dacă în acele locuri se vorbeşte tare, se strigă şi se cântă. O arată un document publicat la inceputul acestei saptamani de Institutul Naţional de Sănătate Publică. Dacă respectăm câteva reguli simple, reducem riscurile.
Afară sau în interior, dacă este puţină lume, iar locul este bine aerisit, riscăm mai puţin să luăm virusul, chiar dacă nu purtăm masca de protecţie, dar cu încă o condiţie: contactul să fie scurt.
Altfel stau lucrurile în caz de aglomeraţie. Dacă sunt mulţi oameni care vorbesc tare sau canta, creşte riscul de a ne îmbolnăvi şi în aer liber, cu tot cu mască, şi chiar dacă stăm puţin acolo. Şi aceasta, fiindcă în aerul inhalat ar putea fi mai multe particule contaminate. Contactul prelungit măreşte şi riscul.
Scenariile prezentate de Institutul Naţional de Sănătate Publică se referă la măştile simple, nu la cele profesionale, de tip FFP2 sau 3.
Si specialiştii de la Centrul pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor din Statele Unite au adăugat în mod oficial calea aerului pe lista modurilor posibile de răspândire a noului coronavirus, confirmând astfel opiniile mai multor oameni de ştiinţă, care pledează de mai multe luni pentru o mai bună conştientizare a acestui risc.
Potrivit experţilor americani, picăturile respiratorii de diverse mărimi expulzate în proximitatea unei persoane infectate, atunci când aceasta tuşeşte, strănută, cântă, vorbeşte şi respiră, rămân principala cale de contaminare.
Noua actualizare, realizată la 10 luni după debutul pandemiei, valideaza mai multe studii care demonstrează că noul coronavirus, deşi nu este la fel de contagios ca rujeola, poate fi într-adevăr transmis la o distanţă de peste doi metri, o ipoteză care era neglijată inclusiv de Organizaţia Mondială a Sănătăţii în momentul apariţiei virusului SARS-CoV-2.
În schimb, infectarea prin intermediul unei suprafeţe contaminate „nu este considerată o formă comună de răspândire a maladiei COVID-19.
Precauţiile care trebuie luate rămân neschimbate: distanţare fizică, purtarea măştii sanitare, spălatul mâinilor, evitarea spaţiilor închise aglomerate şi izolarea persoanelor bolnave. Destul de importanta in prevenirea contaminarii este si o buna ventilare a spatiilor inchise.