DEMISIE ȘOC!

Veste șoc la Spitalul Municipal din Rm Sărat, unitate medicală suport pentru COVID 19! Managerul spitalului, Adrian Danielescu, și-a înaintat, astăzi, demisia. Gestul, total neașteptat, a survenit la scurt timp după vizita efectuată la unitatea medicală de către ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, și a luat prin surprindere, atât personalul medical din spital, cât și responsabilii din Primăria Rm. Sărat. În încercarea de a detensiona situația, dar și de a-l convinge pe Danielescu să revină asupra deciziei sale radicale, primarul Sorin Cîrjan a convocat, astăzi după amiază, o ședință de urgență la Spitalul Municipal. După câte se pare, gestul lui Adrian Danilescu are o legătură cu vizita ministrului Nelu Tătaru, managerul spitalului din Rm Sărat fiind deranjat, atât de reproșurile, cât și de dispozițiile primite de la responsabilul de la București. Contactat telefonic, primarul municipiului Rm Sărat, Sorin Cîrjan, a precizat că nu poate face nicio declarație în acest caz, însă va avea o nouă întâlnire cu managerul Spitalului Municipal pentru a-l convinge să se răzgândească. Adrian Danielescu nu a putut fi contactat pentru a explica motivele demisiei sale.

Related posts