TRADIȚII ȘI OBICEIURI, ÎN SĂPTĂMÂNA MARE

Suntem in Săptămâna Mare, iar anul acesta, în contextul pandemiei de coronavirus, fiecare dintre noi va aştepta Învierea acasă, pentru ca nu avem voie să mergem la biserică. Slujbele se oficiază, dar fără enoriaşi. Chiar şi in mediul rural, acolo unde oamenii au înţeles că nu mai pot merge să ia Lumina Sfântă. Tradiţiile acestei săptămâni sunt liniştea şi reculegerea, postul si iertarea între oameni. Numită şi Săptamâna Neagră, conform tradiţiei, se lucrează de luni şi până joi.

În Lunea din Săptămâna Mare se scoate totul din casă la aerisit, se repară şi se văruiesc casele, iar mobilierul se spală şi repară. Curţile se mătură, se scot gunoaiele, gardurile se repară, şanţurile se curăţă de nămol şi se face curat la animale. Totul trebuie să strălucească de curăţenie.

Muncile la câmp sunt permise doar pâna miercuri, inclusiv.

În Joia Mare se vopsesc ouale, despre care se spune că au puteri miraculoase, şi se prepară cele mai importante copturi pascale: pasca şi cozonacii.

În această zi, nu este bine să dormi la amiază pentru că somnul va atrage lenea pentru tot anul şi nu vei fi capabil să duci nici o treabă la bun sfârşit.

Vinerea Mare, numita si Vinerea Patimilor,  este  ziua, în care Isus a fost răstignit şi a murit pe cruce. Seara, se mergea la biserică, la slujba de pomenire a Patimilor Domnului.

Se ţine post negru, nu se găteşte, nu se face foc, nu se fac copturi, nu se taie animale, nu se face nici o muncă în gospodarie.

Sâmbăta Mare este cea la capătul căreia are loc Învierea.

Este ultima zi de post, si  se încheie  pregătirile pentru Sărbătoarea Paştelui. De asemenea este ziua cand se prepara mâncărurile tradiţionale: borşul, drobul şi friptura de miel. Noaptea, în mod normal, se mergea la biserică pentru a lua Lumina. Duminică este Ziua Luminată, când toţi creştinii sărbătoresc cu bucurie Învierea Domnului.

Related posts