UN ORAȘ MAI MARE, SPRE SUD

Municipiul Buzău ar urma să se dezvolte, potrivit Planului Urbanistic General, astfel încât să își mărească vizibil, atât suprafața locuită, cât și zona ocupată de viitorii investitori. Noul concept al planului, de ,,oraș în oraș”, dezvoltat în zona de sud a municipiului, prevede ca o suprafață de aproape 700 de hectare, până la limita cu comuna Țintești, să fie inclusă în intravilan. Există însă voci care susțin că această extindere a orașului spre Țintești este o intenție de alipire a comunei de muncipiu, adică ceea ce nu s-a reușit prin referendumul din 2021. Primarul Buzăului Constantin Toma, originar din Țintești, dezminte astfel de zvonuri și explică de ce s-a ales zona de sud a orașului pentru dezvoltare.

Cu cele 700 de hectare de teren din sudul orașului, incluse în intravilan, municipiul ar urma să își extindă suprafața cu 15%. Prin mutarea serviciilor preponderent în această zonă, autoritățile vor să dezvolte zona industrială a orașului. De asemenea se ia în calcul crearea unei șosele de centură de 24 de kilometric, în zona de sud a orașului, care va fi, practic o a doua Alee a Industriilor. Primarul Buzăului spune că acest lucru ar putea duce la atragerea unor noi investitori străini.

Noul Plan Urbanistic General urmează să fie adoptat în aproape  șase luni. Până atunci însă, documentul mai trebuie să parcurgă câteva etape obligatorii, inclusiv dezbaterea publică.

Related posts