Simona Stancu: „Această delegare este cea mai importantă din cariera mea de arbitru”
O buzoiancă va fluiera sâmbătă, 6 mai, semifinala de foc din Final Four-ul Ligii Campionilor la handbal feminin, dintre Gyor și Buducnost. Numele ei este Simona Stancu, și, alături de Cristina Năstase, au fost delegată de Federația Europeană de Hanbal să arbitreze semifinala „de foc” dintre campioanele Muntenegrului și Ungariei. Simona Stancu are 31 de ani, deține ecusonul IHF din 2015 și are în cartea de vizită trei turnee finale la tineret, printre care și o finală, meciuri de Liga Campionilor, dar și o finală în Cupa Challenge. Într-un interviu acordat în exclsivitate săptămânalului Scurt pe 2 și portalului Newss.ro, buzoianca povestește cum a primit vestea că a fost delegată la un meci de o asemenea importanță, amintește despre cum a devenit arbitru de handbal dar mărturisește și care este dorința cea mai mare în cea ce privește cariera de arbitru.
Reporter: În primul rând, țin să vă felicit pentru delegarea la semifinala Gyor – Buducnost, din cadrul Final Four. Cum ai primit vestea că vei arbitra, alături de Cristina Năstase, meciul dintre campioana Ungariei și cea a Muntenegrului?
Simona Stancu: Bucuria a fost nemărginită a aflarea veștii. Muncim foarte mult și facem sacrificii multe, însă când primești un astfel de meci, consideri că totul îți este răsplătit.
Rep.: Ce înseamnă pentru tine delegarea la acest duel de foc din Champions League și când veți face deplasarea în Ungaria?
Simona Stancu: Această delegare este cea mai importantă din cariera mea de arbitru. Deplasarea o vom efectua în data de 5 mai, cu doar o zi înaintea meciului.
Rep.: Cât de greu va fi să arbitrați un meci de asemenea importanță? Aveți emoții înaintea acestei provocări?
Simona Stancu: Toate meciurile sunt imporante și grele în felul lor. Niciodată nu poți ști când poate apărea ceva dificil într-un meci de handbal. Doar că anii de muncă și experiența acumulată au început să își pună amprenta și pe stăpânirea noastră de sine. Ne străduim să rămânem concentrate și să ne ascudem emoțiie pentru a putea judeca cu luciditate și corectitudine fiecare fază de joc.
Rep.: Vreau să revenim la începuturi. Când ai început să arbitrezi partide de handbal?
Simona Stancu: Amândouă am jucat handbal de performanță: eu, la LPS Buzău, Cristina, la CSS Galați.
Rep.: Ce te-a atras către arbitrajul de handbal?
Simona Stancu: Eu mi-am început cariera de arbitru în clasa a X-a, deoarece, ca și jucătoare, am trecut prin foarte multe accidentări. Îmi doream foarte mult să fac performanță în acest sport, pe care l-am îndrăgit foarte mult de la vârsta de 11-12 ani. Am avut alături și ma fost susținută încă din primele luni, de întreg colegiul de arbitri din Buzău, pe atunci președinte fiind regretatul profesor Constantin Căpățână, ulterior, la conducere venind d-nul Pavel Vasile, actualmente președintele Comisiei Centrale de Arbitri din cadrul FRH. Tuturor, le mulțumesc pentru toată înțelegerea și liniștea oferite.
Rep.: De cât timp faci cuplu cu Cristina Năstase și care a fost cel mai complicat meci arbitrat până acum?
Simona Stancu: Pe Cristina am cunoscut-o în 2002 și de atunci am devenit cele mai bune prietene. În toți acești ani, am avut foarte multe meciuri grele șîn competiții importante: Campionatul European U17 Cehia 2011, Campionatul European U17 Polonia 2013, Campinatul European U17 Macedonia 2015, acolo unde am arbitrat și finala mare, Campionatul European U17 Slovacia 2016 sau finala Cupei Challenge din 2015, disputată în Polonia. În această vară, vom arbitra la Campionatul European U19 din Slovenia. Să nu uităm de meciurile de Liga Campionilor, care au o încărcătură emoțională mai ridicată. Pentru mine, un moment emoționant este atunci când se intonează imnul Ligii Campionilor.
Rep.: Care a fost cea mai mare mulțumire pe care ai simțit-o de când arbitrezi jocuri de handbal?
Simona Stancu: Pentru arbitrii de handbal, cele mai importante realizări sunt turneele finale și bineînțeles atunci când sunt delegați să arbitreze semifinale și finale. Așa cum sunt medaliile pentru jucători, la noi, „medaliile” înseamnă semifinale sau finale.
Rep.: Cum îi place Simonei Stancu să își petreacă timpul liber?
Simona Stancu: Timpul liber pentru mine este foarte prețios în această perioadă, deoarece pentru o perioadă de patru luni, fac naveta săptămânal Buzău – Sibiu. La Sibiu, urmez o școală militară. Mă străduiesc ca puținul timp liber să îl petrec alături de băiețelul meu, Rareș, și de soțul meu, cărora le mulțumesc pentru toată înțelegere și liniște sufletească. Apropo de proaspăta „carieră militară”, țin să mulțumesc conducerii Centrului de Instruire pentru Comunicații și Informatică „Decebal” Sibiu, pentru că au făcut posibilă participarea mea la „Four Final-ul” de la Budapesta.
Rep.: Delegarea la Gyor – Buducnost vă confirmă statutul în arbitrajul european, și chiar mondial. Există ceva mai mult la care visați?
Simona Stancu: De 15 ani, an de an, mergem la competiții naționale și internaționale, muncim foarte mult – de la pregătire fizică și teoretică, până la meciuri amicale – dar nu ne vom opri aici! Ne dorim foarte mult și visăm la Olimpiada din 2020, dar până atunci, aspirăm la Campionatele Europene și Mondiale de Senioare.
Interviu realizat de Leonard Bunilă
