Mirela Ursache, despre planurile în sezonul estival și colaborările cu artiști renumiți:
A intrat deja puternic în noul sezon și de abia așteaptă întâlnirea cu mirii și petrecăreții din acest an. Mirela Ursache spune că va urma o vară plină, dar și o vacanță de vis! Este mândră să anunțe noua colaborare cu trupa „Tavi Colen Band „, iar la ce melodii pregătește clipuri noi solista buzoiancă, aflați acum, din interviul acordat publicației noastre.
Silvia BUNICĂ.: Mai multe evenimente la București decât la Buzău în ultima perioadă, ce o reține pe Mirela Ursache în ultimul timp la Capitală?
Mirela URSACHE: Și munca, și sufletul…Nu neaparăt în această ordine! Glumesc. Evenimentele sunt în proporție de 50% la Buzău și 50% în alte zone, eu având anul asta nunți la Iași, Constanța, Ploiești, București, Giurgiu, Mizil, etc. Pentru mine, este o dovadă clară că sunt apreciată și în afara orașului meu și asta este foarte important pentru CV-ul unui artist. În Capitală îmbin utilul cu plăcutul, în sensul în care particip și la evenimente și petrec mai mult timp lângă omul drag.
S.B.: Dar în studio, la ce ai mai lucrat și ce vei dori să transpui în videoclip?
M.U.: Am lucrat la 2 piese extrem de frumoase cu o temă foarte sensibilă pentru mine și cred că pentru majoritatea ascultătorilor, și anume copiii și părinții ! Sunt 2 piese de muzică populară compuse de Andreea Crețu (KRONOS) și orchestrate și imprimate la Cristi Duțu la Câmpina. În perioada care urmează vor avea și videoclipuri, pentru că pun la punct scenariul și detalii chiar acum, împreună cu echipa de filmare .
S.B.: Dacă profesional ești în plină activitate, personal, ce-ți mai fac copiii, cum stai cu sufletul pereche, pentru că observăm că toate melodiile tale sunt de dragoste, iubire, fericire?
M.U.: Nu chiar toate melodiile exprimă doar fericire, dar recunosc că îmi place să cânt despre cele mai frumoase sentimente, aleg piese cu mesaj mai pozitiv, așa cum îmi place mie să gândesc de cele mai multe ori. Viața este cu urcușuri și coborâșuri, dar dacă privim mereu parte plină a paharului este foarte bine! Copiii mei sunt bine în general, fiecare cu activitatea lui, mai un examen, mai o petrecere, mai o activitate de voluntariat, mai o realizare, mai o decepție în iubire! Așa este vârsta. În rest, viața e frumoasă și pentru ei și pentru mine!
S.B.: Pe ce genuri muzicale te mai axezi, în afară de ușoară, etno și țigănească?
M.U.: Pe toate genurile, ca să avem o reușită în cadrul unui eveniment: muzică ușoară, coveruri și muzică de petrecere. Este suficient să cânți bine, să faci atmosferă și să ai carismă să captezi atenția și prezența ta va aduce voie bună!
S.B.: Cum mai definești gusturile publicului de la serbările câmpenești? Dar de la petrecerile private, s-au mai schimbat de 5 ani de când ai revenit cu forță pe scenă?
M.U.: Știm cu toții că genul muzical preferat la serbările câmpenești este muzica populară, dar omul simplu de la țară este foarte atent la ceea ce se petrece pe scenă și la ceea ce cânți, așa încât am avut surpriza ca și piesele de muzică ușoară să fie la fel de apreciate și aplaudate. La evenimentele private, cu mici excepții, gusturile și preferințele sunt cam aceleași. Am observat că formațiile, soliști și DJ au cam același play-list (din păcate), la urma urmei toți avem tendința de a cânta ceea ce prinde la public și mai ales piesele cunoscute de public!