Performanțe de excepție ale sportivilor de la SCM Gloria Buzău la Campionatul European de Karate Goju-Ryu, competiție găzduită de Timișoara și la care au luat parte sportivi din mai multe țări. Tinerii karateca din Buzău au reușit să urce pe podium, atât în probele individuale, cât și în cele pe echipe. Astfel, Briana Mănică a câștigat medalia de aur la Kumite Senioare, la categoria 68 kg, precum și medalia de aur cu echipa de senioare. La rândul ei, Antonia Mănică a fost medaliată cu aur cu echipa de senioare și…
DetaliiȚINTESC PERFORMANȚA
Școala Gimnazială ,,Vasile Cristoforeanu” din Râmnicu Sărat țintește în permanență performanța. Conducerea unității de învățământ și-a propus ca, și anul acesta, elevii să obțină un procent foarte bun la Evaluarea Națională. Începând cu viitorul an școlar, conducerea unității intenționează să introducă mai multe clase în programul de dimineață. Anul acesta, reprezentanții Școlii Gimnaziale,,Vasile Cristoforeanu” au pus la dispoziția Liceului Teoretic ”Ștefan cel Mare” spațiile Localului 2, pentru ca liceenii să-și poată desfășura activitatea pe perioada reabilitării energetice a clădirii de care aparțin. Totodată, reprezentanții unității de învățământ vor să mențină…
DetaliiGATA LA FINELE ANULUI?
Spitalul Județean Buzău va avea un cabinet pentru urgențe stomatologice până la finele acestui an. Este anunțul managerului unității medicale, care precizează că, în această lună, s-a finalizat etapa de amenajare a cabinetului. Dacă procedura de achiziție de dotărilor medicale va decurge fără probleme, noul cabinet de urgențe ar urma să ofere servicii medicale, foarte probabil, începând cu luna noiembrie. Și în ceea ce privește medicii stomatologi, care vor deservi acest cabinet, veștile sunt bune. Noul cabinet stomotatologic va funcționa în spațiul care a găzduit, până nu demult, secția UPU-Pediatrie.
DetaliiVOR SĂ ÎNVEȚE DIMINEAȚA
Cei mai mulți copii din municipiul Râmnicu Sărat, dar și părinții lor, doresc ca elevii să învețe în programul de dimineață. Și autoritățile locale vor să existe condiții egale pentru toți elevii, indiferent de ciclul de învățământ în care se află. Cadrele didactice sunt convinse că învățarea în programul de dimineață are o serie de avantaje. De câțiva ani, conducerea Școlii Gimnaziale ,,Gheorghe Vernescu” din Râmnicu Sărat a luat toate măsurile ca toată unitatea să funcționeze dimineață, astfel că, toate spațiile unității au fost transformate în săli de clasă.
DetaliiINSTITUȚII COMASATE
Măsurile de austeritate ale Guvernului, care prevăd și concedieri în cadrul unor instituții ale statului, nu va afecta Direcția Agricolă Buzău. Chiar dacă scapă de restructurări, instituția va ,,înghiți”, însă, alte unități din domeniul agricol. Angajații Direcției au primit asigurări chiar de la ministrul Agriculturii că posturile nu le vor fi afectate, în contextul în care numărul salariaților instituției se va reduce considerabil în urma valului de pensionări. Conducerea Direcției Agricole Buzău spune că, în general, instituțiile deconcentrate sunt într-o permanentă criză de personal. Și în unitatea buzoiană este nevoie…
DetaliiLA LOC COMANDA
Proiectul prin care Primăria Buzău dorea închiderea definitivă a traficului pe Bulevardul Nicolae Bălcescu a fost anulat. Potrivit unor studii de impact, administrația locală a constatat că nu poate implementa investiția, chiar dacă aceasta părea, cel puțin pe hârtie, realizabilă. Potrivit proiectului de regenerare urbană, tronsonul dintre intersecția cu bulevardul Nicolae Titulescu și cea cu Bulevardul Stadionului, urma să devină strict pietonal și o zonă de promenadă pentru buzoienii de toate vârstele. Primăria Buzău are, însă, în plan o altă investiție, similară, tot de regenerare urbană prin proiectul M100, într-o…
DetaliiSUNT ȘI CAMPIONI NAȚIONALI
Performanță istorică pentru oina buzoiană. După ce și-a adjudecat Cupa României, la începutul anului, echipa de seniori a CSM Rm. Sărat a câștigat și campionatul național. Competiția s-a disputat la Chiuiești, județul Cluj, iar echipa râmniceană a avut un parcurs perfect în Turneul II al play-off-ului, cu șase victorii din șase partide. Echipa de seniori de la CSM Râmnicu Sărat s-a impus cu 15-10 în meciul cu Izvorul Chiuiești, a învins Biruința Gherăești, cu 22-14, pantru ca în partida cu Hida Sălaj să se impună și mai clar, 22-12. În…
DetaliiLUCRĂRILE LA COLEGIUL VLAHUȚĂ CONTINUĂ
Continuă lucrările de reabilitare și modernizare la Colegiul Național ”Alexandru Vlahuță„ din Râmnicu Sărat. După realizarea sistemului de colectare a apelor meteorice, lucrările s-au concentrate în curtea unității de învățământ. Autoritățile locale speră ca lucrările desfășurate în curtea și clădirea liceului să se finalizeze până la finalul lunii octombrie, dată asumată de constructor. Restaurarea gardului colegiului, care, ca și clădirea liceului, este monument istoric, face parte dintr-un alt proiect, care, deocamdată, nu poate fi realizat, din lipsă de bani. Lucrările de reabilitare și modernizare la Colegiul Național ”Alexandru Vlahuță” din…
DetaliiDISPOZIȚIE privind convocarea în şedinţa ordinară a lunii SEPTEMBRIE 2025 a Consiliului Local al Municipiului Buzău
Primarul municipiului Buzău, judeţul Buzău: Având în vedere: -prevederile art. 133, alin. (1), art. 134, alin. (1), lit. a), art. 139, alin. (5), lit. c), art. 196, alin. (1), lit. b) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, DISPUNE: ART.1.- (1) Se convoacă Consiliul Local al Municipiului Buzău în şedinţă ordinară, la data de 30.09.2025, ora 10:00, şedinţă care va avea loc în sediul Consiliului Local al Municipiului Buzău, situat în Municipiul Buzău, Piaţa Daciei, nr. 1, în Palatul Comunal, etaj 1, sala…
DetaliiPERCHEZIȚII LA VRĂJITOARE
Ghicitul în bobi s-a dovedit cu ghinion pentru tânără buzoiancă de 23 de ani, din Pogoanele. În încercarea de a-i intra din nou în grații fotului iubit, ea a apelat la două vrăjitoare, din Prahova și Ilfov, una dintre ele, intitulată Sefora, cunoscută pentru ,,harul” ei. Sperând să-i fie rezolvate, prin ,,miracole”, problemele sentimentale, tânăra a plătit chiar și 10.000 de euro. Numai că totul s-a dovedit doar o mare înșelătorie. Când și-a dat seama că farmecele vrăjitoarelor n-au avut niciun efect, buzoianca a alertat poliția. Ieri, mascații, sub coordonarea…
Detalii