Lupta cu infractorii nu este deloc ușoară. O arată și datele Poliției buzoiene, care în primele 8 luni ale acestui an, a deschis sute de dosare penale pentru infracțiuni economice, la regimul circulației pe drumurile publice, armelor, explozibililor și substanțelor periculoase sau protecției animalelor. În urma cercetărilor, oamenii legii au impus măsuri în cazul a peste 260 de persoane.
În urma probatoriului administrat, în acest interval, 45 de persoane au fost arestate preventiv, pentru 30 de zile.
La finele lunii august, peste 160 de persoane se aflau în supraveghere, dintre care 15 în arest la domiciliu și 147 sub control judiciar.