Peste 80% dintre vârstnicii buzoieni vor avea pensii majorate chiar și cu 60 de procente, de la 1 septembrie, urmare a recalculării. Reprezentanții Casei de Pensii Buzău spun că, prin această reformă, s-a urmărit eliminarea inechităților existente la nivelul sistemului de pensii, astfel că, de acum înainte, la muncă și contribuții egale, sumele încasate vor fi egale. În contextul în care, în ultimele zile, Casa de Pensii Buzău a fost luată cu asalt de către pensionarii nemulțumiți, conducerea instituției le reamintește acestora că noua lege a pensiilor garantează că indiferent…
Detalii