TRAFIC DEVIAT

Deschiderea circulației pe tronsonul Buzău – Râmnicu Sărat, din Autostrada Moldovei, obligă autoritățile să ia măsuri pentru a fluidiza traficul în municipiul Buzău. Până miercuri, atunci când șoferii vor circula, atât pe lotul 1 Buzău – Vadu Pașii, cât și pe lotul 2 Vadu Pașii – Râmnicu Sărat, reprezentanții Primăriei Buzău vor amenaja un rond pe Șoseaua Brăilei, între Metalurgica și Abator. Primarul Constantin Toma afirmă că pentru o perioadă traficul va fi dirijat de către polițiștii locali. Mai întâi Compania de Apă trebuie să finalizeze investițiile în zonă, urmând…

Detalii

AN ȘCOLAR ÎN SIGURANȚĂ

Poliția Locală din Râmnicu Sărat își dorește un an școlar în siguranță. Instituția va continua protocoalele de colaborare cu unitățile de învățământ și va monitoriza atent situația pentru siguranța elevilor. Polițiștii locali vor avea în vedere aglomerația și traficul din zona unităților de învățământ, în anumite intervale orare. Pentru evitarea unor blocaje, agenții recomandă părinţilor să nu oprească autoturismele în faţa şcolilor, ci să găsească alte zone de staţionare, care nu îngreunează traficul. Școala Gimnazială ”Constantin Brâncoveanu” și Școala Gimnazială ”Vasile Cristoforeanu” sunt două dintre unitățile care vor fi atent…

Detalii

EVENIMENTE FĂRĂ INCIDENTE

Evenimentele culturale, religioase și sportive, organizate la Rm. Sărat, în această vară, nu au avut parte de incidente. Echipajele Poliției Locale au fost prezente, permanent, pe teren, împreună cu structuri ale Poliției Municipale și Jandarmeriei, pentru a asigura liniștea și siguranța publică. Reprezentanții Poliției Locale Râmnicu Sărat precizează că nici la evenimentele dedicate Zilelor Municipiului nu au fost înregistrate incidente. Echipajele Poliției Locale au asigurat siguranța și fluidizarea traficului în municipiu și cu prilejul altor evenimente artistice de amploare organizate, în acest an, la Râmnicu Sărat.

Detalii

PROIECTE ÎNTÂRZIATE DE UN PROCES

Centrul de monitorizare inteligentă a traficului rutier, din municipiul Buzău, funcționează de aproape 8 luni fără specialiștii necesari. Centrul doar adună datele necesare de la intersecțiile semaforizate și camerele video amplasate pe unele dintre cele mai intens circulate artere din oraș, pentru că Primăria Buzău nu poate angaja personal. La un moment dat, sistemul a fost supravegheat de un inginer adus de la București, dar nu după mult timp, acesta a lăsat iar postul liber. Sistemul de monitorizare inteligentă a traficului funcționează fără a fi supravegheat de niciun angajat al…

Detalii

RECOMANDĂRI DE BUNĂ PURTARE

Politiștii locali din Rm. Sărat le-au pus gănd rău tinerilor certați cu legea, care stau în fiecare seară în zona blocurilor ori a parcurilor și fac gălăgie, deranjându-i pe locatari. Cei puși pe scandal sau care tulbura liniștea publică, la ore târzii din noapte, riscă să fie amendați. Și cei care aruncă coji de semințe pe jos în parcurile din municipiu riscă amenzi usturătoare. Locatarii sunt sfătuiți să nu intre în conflict cu tinerii gălăgioși. Indicat este ca cetățenii să sune la poliția locală iar agenții vor ajunge în cel mai…

Detalii

SFATURI PENTRU “STRANIERI”

În august, mulți dintre râmnicenii plecați la muncă în străinătate se întorc acasă, în concediu. Este și motivul pentru care Poliția Locală din Rm Sărat are câteva recomandări pentru cei care au fost plecaţi în ţări străine: să fie atenți în trafic și să respecte indicatoarele rutiere din oraș. Totodată, râmnicenii sunt sfătuiți să respecte locurile de parcare de reședință. Polițiștii locali reamintesc cetățenilor și obligațiile pe care le au pentru a păstra orașul curat. Cei prinși că aruncă gunoaie la întâmplare sau care deteriorează mobilierul urban vor fi sancționați.…

Detalii

NORMA DE HRANĂ… CU PORȚIA

Polițiștii locali din Buzău vor primi normă de hrană doar pe perioada lunilor de vară. Mai exact, pentru iunie, iulie și august, când vor încasa 46, 36 și de respectiv 5 lei pe zi. Hotărârea a fost aprobată, ieri, de Consiliului Local Municipal Buzău, însă a stârnit discuții aprinse în cadrul ședinței. Unii consilieri locali au propus amendament, prin care polițiștii locali ar fi trebuit să primească normă de hrană pentru șase luni, așa cum s-a întâmplat și în 2023. Viceprimarul Ionuț Apostu a declarat că amendamentul nu are susținere…

Detalii

ACȚIUNE AMPLĂ

Acțiune amplă a Poliției Locale, la sfârșitul săptămânii, în municipiul Râmnicu Sărat, în special în zona parcurilor și a cartierelor de blocuri. Controalele au vizat grupurile de persoane care tulbură liniștea și ordinea publică, consumă alcool pe domeniul public, provoacă scandal sau care nu păstrează curățenia. Polițiștii locali au legitimat un număr de 71 de persoane și au aplicat 21 de sancțiuni contravenționale. Reprezentanții Poliției Locale Rm. Sărat îi îndeamnă pe cetățeni să respecte prevederile legale și să nu tulbure liniștea publică, pentru a nu fi amendați.

Detalii

SĂRBĂTORI LINIȘTITE

Au fost sărbători de Paști liniștite la Râmnicu Sărat. O spun reprezentanții Poliției Locale, care nu au înregistrat  evenimente deosebite în oraș. Ei au instituit, în perioada Sărbătorilor Pascale, măsuri speciale pentru asigurarea liniștii publice în locurile aglomerate din municipiu. De asemenea, polițiștii locali s-au aflat pe străzi, pentru a asigura fluenţa traficului rutier şi a preveni evenimentele rutiere grave. Ca în fiecare an, în noaptea de Înviere, polițiștii au asigurat ordinea publică în proximitatea lăcașurilor de cult din Râmnicu Sărat. În zilele premergătoare Sărbătorilor Pascale, și în municipiul Râmnicu Sărat s-au…

Detalii

CU OCHII-N PATRU

În sezonul cald, polițiștii locali Râmnicu Sărat vor fi cu ochii-n patru în parcurile și locurile de joacă din municipiu. Cetățenii sunt sfătuiți să respecte liniștea și ordinea publică și să nu deterioreze spațiile verzi. Cu ajutorul camerelor video, dar și al patrulele prezente pe teren, Poliția Locală Râmnicu Sărat îi asigură pe cetățenii că va monitoriza permanent parcurile și în va sancționa prompt pe cei care distrug spațiile verzi și mobilierul stradal. Reprezentanții Poliției Locale intenționează să extindă sistemul de monitorizare video, mai ales, în zonele în care au…

Detalii