INVESTIȚII PE FINAL DE AN

Autoritățile din Topliceni speră să finalizeze mai multe investiții, pe final de an. Reprezentanții Primăriei recunosc că 2022 nu a fost un an propice demarării unor mari proiecte în comună, din lipsă de bani. Ei sunt speră ca, luna viitoare, să asfalteaze, totuși, câteva drumuri în satul Dedulești și să amenajeze un parc în satul Răducești. Mici investiții s-au realizat și în unitățile de învățământ din comuna Topliceni. Primăria Topliceni administrează 7 sate: Poşta, Răduceşti, Gura Făgetului, Băbeni, Deduleşti, Topliceni și Ceairu.

Detalii

CLASE REABILITATE ȘI DOTATE

Școala Gimnazială ,,Constantin Brâncoveanu” din Râmnicu Sărat și-a întâmpinat elevii, în acest an, cu clase reabilitate și dotate cu mobilier nou. Este rodul lucrărilor de modernizare efectuate în fosta Școală Numărul 1, pe timpul verii. Cele mai multe dotări au vizat clasele aflate la parterul școlii. Fiecare sală de clasă a fost amenajată într-un mod unic, realizându-se o atmosferă specifică învățământului primar sau gimnazial. Investițiile au fost realizate cu sume alocate de la bugetul local, dar și cu implicarea asociației de părinți. Conducerea Școlii Gimnaziale ,,Constantin Brâncoveanu” din Râmnicu Sărat…

Detalii

PROIECT PENTRU MODERNIZAREA A 14 STRĂZI

Nu mai puțin de 14 străzi din municipiul Buzău vor fi reabilitate, începând din acest an. Este vorba despre un proiect depus anul trecut, la Guvern, prin Programul Național de Investiții ”Anghel Saligny”. Edilul Buzăului, Constantin Toma, spune că indicatorii tehnici și studiul de fezabilitate ai proiectului vor fi supuși aprobării în ședința Consiliului Local, programată joia viitoare. În proiect sunt cuprinse lucrări de reabilitare și modernizare la carosabil, trotuare, spații verzi, parcări, refugii, piste de biciclete, acolo unde este posibil, canalizare și sisteme de captare a apelor pluviale.

Detalii

INVESTIȚIE RECORD PENTRU MODERNIZAREA REȚELEI DE APĂ

Anunț important, făcut zilele trecute, de către primarul Buzăului, Constantin Toma. Comisia Europeană a aprobat cel mai mare proiect de investiții al Companiei de Apă Buzău. Este vorba despre 300 de milioane de euro, bani care vor fi folosiți pentru extinderea și modernizarea rețelei de apă și canalizare în mai multe comune din județ, dar și în municipiul Buzău. Potrivit proiectului, lucrările ar trebui finalizate în cel mult 3 ani, în funcție de complexitatea intervențiilor în fiecare comunitate. Pe de altă parte, edilul de Buzău a reamintit că proiectul vine…

Detalii

INVESTIȚII PENTRU ELEVI

Elevii Liceului Tehnologic Economic ,,Elena Matei Basarab” din Râmnicu Sărat au șansa de deprinde practic meseriile pentru care sunt pregătiți în urma unor investiții cu bani europeni. Este vorba despre mai multe proiecte destinate dezvoltării capitalului uman prin care laboratoarele de practică pentru comerț, alimentație publică și gastronomie au fost modernizate și utilate corespunzător. O altă investiție realizată la Liceul Tehnologic Economic a vizat dotarea unei săli pentru firmele de exercițiu, acolo unde se simulează activitatea unei întreprinderi reale, elevii având șansa de a dobândi abilități anteprenoriale. Investiția a fost…

Detalii

ALTE INVESTIȚII LA SPITAL

Noi investiții, în acest, la Spitalul Municipal Râmnicu Sărat. Pe lista lucrărilor care s-ar putea realiza în acest an se află  construcția unei pasarele care să facă legătura între noua și vechea clădire a unității medicale, proiectarea și execuția instalației de oxigen medicinal în secțiile Boli Infecțioase și Pneumologie, modernizarea centralei termice, dar și reparații capitale la clădirea biroului administrativ și bucătărie. Bugetul pe acest an al Spitalului Municipal Râmnicu Sărat a fost aprobat în cea mai recent ședință a Consiliului Local. Pe lista de investiții a acestui an, conducerea…

Detalii

PROIECTE IMPORTANTE CU UN BUGET RECORD

Noi investiții importante vor fi demarate în acest an în Rm. Sărat. O permite și bugetul acestui an, aproximativ 55 de milioane de euro, cel mai mare pe care municipiul l-a avut la dispoziție până acum. Cei mai mulți bani nu provin din sumele colectate la nivel local sau din fonduri guvernamentale, ci din accesarea unor proiecte cu fonduri europene. Cea mai mare parte a bugetului, aproximativ 75%, va fi alocată pentru “dezvoltare”. În planul municipalității sunt incluse proiecte de infrastructură, investiții în Spital, unități de învățământ, sistemul de transport…

Detalii

INVESTIȚII ȘI ÎN PANDEMIE

La Spitalul Municipal Râmnicu Sărat investițiile au continuat, chiar și pe timpul pandemiei. Dacă inițial, mai multe firme au refuzat să execute lucrări, de teama virusului, între timp lucrurile s-au mai relaxat. În ultimii ani, pentru demararea investițiilor necesare, Spitalul Municipal Râmnicu Sărat a primit un sprijin financiar consistent din partea autorităților locale. Recent, Spitalul din Rm. Sărat a achiziționat și o nouă centrală termică, care va fi montată în această primăvară. De asemenea, conducerea unității medicale a reușit să modernizeze lifturile și să reabiliteze Secția Dermato-Venerice. În această locație…

Detalii

SE REIAU LUCRĂRILE PE UNIRII

De săptămâna viitoare, se reiau lucrările de modernizare a bulevardului Unirii din municipiul Buzău. Primarul Constantin Toma anunță, însă, că nu este pe deplin mulțumit de calitatea lucrărilor. Mai precis, este vorba despre calitatea precară a pavajului montat pe anumite porțiuni ale trotuarelor. Constantin Toma spune că îi va atenționa pe reprezentanții firmei de construcții care se ocupă de această operațiune. Edilul amenință chiar că nu va achita contravaloarea lucrării, dacă nu se remediază greșelile de montare a pavelelor. Refacerea bulevardului Unirii, proiect cu bani europeni, se va finaliza spre…

Detalii

PLANURI AMBIȚIOASE

Planuri ambițioase, în acest an, pentru autoritățile din Topliceni. Anul trecut pandemia a încurcat multe dintre investițile propuse, însă Primăria a reușit să finalizeze câteva proiecte așteptate de întreaga comunitate. În 2021, administrația locală a reușit asfaltarea ulițelor din satul Ceairu, amenajarea unei parcări la Primărie, dar și efectuarea unor lucrări de balastare și montare de rigole. Autoritățile din Topliceni își propun și mai multe investiții în 2022. Primăria dorește asfaltarea a 8,6 km de drum din comună, printr-un proiect depus deja la Ministerul Dezvoltării, prin Programul Național ,,Anghel Saligny”. Tot în…

Detalii