Cele două creșe din municipiul Râmnicu Sărat nu mai sunt în subordinea Direcției de Asistență Socială. Creșele au fost transferate Inspectoratului Școlar Județean Buzău și arondate Grădinițelor cu Program Prelungit ,,Mugurașii” și ,,Lumea Copilărie”. La cele două structuri din Râmnicu Sărat sunt înscriși o sută de copii. Creșele fac parte din sistemul național de învățământ preuniversitar și oferă copiilor cu vârste cuprinse între 11 luni și 3 ani, servicii integrate de educație, îngrijire și supraveghere.
DetaliiEtichetă: cresa
O NOUĂ CREȘĂ
O creșă medie ar urma să se construiască în municipiul Râmnicu Sărat. Investiția se va realiza pe strada Focșani nr.21, mai precis în incinta fostei unități militare. Consiliul Local Municipal Râmnicu Sărat a aprobat la ultima ședință predarea amplasamentului către Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației, prin Compania Națională de Investiții . Obiectivul de investiții a fost cuprins în lista sinteză a investițiilor din cadrul subprogramului ,,Unități și instituții de învățământ de stat,, din Programul Național de construcții de interes public sau social.
DetaliiAU ÎNCEPUT ÎNSCRIERILE LA CREȘE
Direcția de Asistență Socială din Rm. Sărat a dat startul înscrierii copiilor la cele două creșe din municipiu. Pentru anul școlar 2021-2022, părinții pot apela atât la serviciile creșei din cadrul Grădiniței cu Program Prelungit ,, Mugurasii”, cât și la creșa de la Grădiniță cu Program Prelungit ,,Lumea Copilăriei”. În total, la cele două unități, sunt disponibile o sută de locuri. Părinții care vor să-și înscrie micuții la creșă pot consulta regulamentul postat pe site-ul Direcției de Asistență Socială. Dosarul de înscriere se depune la ghișeul Direcției de Asistență Socială Rm.…
DetaliiGRĂDINIȚE ȘI ȘCOLI, LA ALEGERE
Unitățile de învățământ preșcolar din municipiul Rm. Sărat oferă părinților diverse opțiuni de creșă, grădiniță cu program normal sau grădiniță cu program prelungit. De cele mai multe ori, părinții aleg unitatea cea mai apropiată de casă sau pe cea care răspunde cel mai bine nevoilor copilului. Unii dintre părinți se informează despre program, tipul grădiniței sau calificarea personalului, fie direct, vizitând unitatea, fie de la cunoștintele ai căror copii au învățat în locația respectivă. Situația este similară și în cazul părinților care urmează să-și înscrie copiii în învățământul primar. Școlile…
DetaliiLOCURI LIBERE LA CREȘĂ
Râmnicenii care nu au în grija cui să își lase copiii pe perioada în care sunt plecați la serviciu, pot apela la serviciile creșei din cadrul Grădiniței cu Program Prelungit ,,Lumea Copilăriei”. La această unitate mai sunt libere 15 locuri pentru micuți. Părinții interesați să înscrie copiii la creșa din cartierul Costieni se pot adresa Direcției de Asistență Socială din Rm. Sărat. În municipiul Rm. Sărat funcționează două creșe: unitatea din cadrul Grădiniței cu Program Prelungit ,,Mugurașii” și cea de la Grădinița cu Program Prelungit ,,Lumea Copilariei”. Pentru siguranţa copiilor,…
DetaliiCREȘE LA DISPOZIȚIA PĂRINȚILOR
Părinții din Rm. Sărat care nu au cu cine să-și lase micuții pe perioada în care sunt plecați la serviciu, pot apela la cele două creșe din municipiu. Din luna octombrie, de când au fost redeschise, atât creșa din cadrul Grădiniței cu Program Prelungit ,,Mugurașii”, cât și cea de la Grădinița cu Program Prelungit ,,Lumea Copilariei” au funcționat cu un număr redus de copii, pentru siguranța celor mici. Acum, clasele au fost mărite până la 50 de copii, capacitatea maximă la care au funcționat creșele și în trecut. Părinții interesați…
DetaliiCREȘE DESCHISE ÎN CONDIȚII STRICTE
Cele doua crese din municipiul Rm. Sărat s-au deschis zilele trecute. Atat cresa din cadrul Gradinitei cu Program Prelungit ,,Mugurasii”, cat si cresa de la Gradinita cu Program Prelungit ,,Lumea Copilariei” functioneaza cu un numar redus de copii la clasa, pentru a se putea respecta masurile de siguranta impuse. Daca situatia o va permite iar numarul infectarilor nu va creste, numarul de locuri din creșe se va completa, in luna noiembrie, pana la 50 de copii, capacitatea maxima la care au functionat unitățile si in trecut. Pentru siguranţa copiilor, creşele…
Detalii