Municipiul Buzău va avea un administrator public. Înființarea noului post important din Primăria Buzău a fost aprobată în cea mai recentă ședință a Consiliului Local Municipal. Viitorul administrator public va fi desemnat direct de către primarul Constantin Toma, urmând a fi, practice, mână dreaptă a edilului. Durata contractului de management a administratorului nu poate depăși durata mandatului primarului care l-a numit. Pentru moment nu se cunoaște numele celui ce va ocupa această funcție, începând cu 1 iulie 2024. Funcția de administrator public este esențială pentru asigurarea unei bune gestionări a…
DetaliiEtichetă: administrator public
7 ANI DE PROVOCĂRI
Este administrator public al municipiului Râmnicu Sărat de șapte ani, timp în care a promovat numeroase proiecte pentru dezvoltarea orașului. Este vorba despre Florin Ceparu, care din anul 2017, ocupă această funcție în cadrul Primăriei municipiului Râmnicu Sărat. Ceparu mulțumește tuturor celor care s-au alăturat inițitivelor sale, fie ei reprezentanți ai instituțiilor publice locale, ai unităților de învățământ sau simpli cetățeni care s-au implicat în binele comunității locale de-a lungul anilor. Florin Ceparu consideră că munca sa este extrem de motivantă, chiar dacă șapte ani i-au oferit multe provocări. Administratorul public al orașului…
Detalii