Prezența urșilor în zonele populate devine o problemă tot mai greu de gestionat pentru autoritățile buzoiene. Este un fapt recunoscut și de către prefectul județului Buzău, Liliana Sbîrnea, care spune că numărul de urși din județ a crescut într-un ritm alarmant. Chiar la începutul acestei luni, un urs a fost văzut pe faleza din Berca, într-o zonă frecventată de tineri, în care se organizează diferite evenimente culturale și de divertisment. Cifrele arată nu doar o creștere semnificativă a populației de urși, ci și o înmulțire a atacurilor. Potrivit legii, la…
DetaliiEtichetă: monitorizare
ÎN AJUTORUL COPIILOR AFLAȚI ÎN DIFICULTATE
Monitorizarea copiilor şi a familiilor care se află într-o situație dificilă, consilierea familiilor cu copii în întreținere privind drepturile şi obligațiile care le revin, dar şi o informare privind serviciile şi prestațiile sociale de care ar putea beneficia constituie preocupări permanente ale Direcției de Asistență Socială Râmnicu Sărat. În prezent, instituția monitorizează situația a 50 de copii din municipiu. Direcția de Asistență Socială evaluează situațiile care impun acordarea unor servicii sau ajutoare. De asemenea, părinții apți de muncă sunt îndrumați către Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă. Direcția de…
DetaliiTOT MAI MULȚI BOLNAVI DE APNEE
Tot mai mulți buzoieni suferă de apnee de somn. Este cea mai frecventă tulburare de somn, manifestându-se prin pauze sau limitări ale respiraţiei care determinată scaderea cantității de oxigen din organismul uman. Ca orice afecțiune, apneea are anumite simptome. Dacă nu este tratată la timp, apnea poate duce la complicații grave. Spre exemplu poate crește riscul de stop cardiorespirator. Înainte însă de a se ajunge la tratarea apneei de somn, pacientul trebuie diagnosticat. Numărul pacienţilor cu acest sindrom este în creştere, spun specialiştii cu competenţă în somnologie, din cadrul Spitalului…
DetaliiCU OCHII PE PARCURI
Și în această vară, polițiștii locali din Râmnicu Sărat au stat cu ochii-n patru pe parcurile și locurile joacă din municipiu. Asta și pentru că, la debutul sezonului cald, au primit mai multe sesizări din partea cetățenilor. Motivul îl reprezintă și faptul că unii dintre tineri și-au petrecut vacanța de vară în parcuri și pe aleile dintre blocuri, iar în unele cazuri i-au deranjat pe locuitorii din vecinătate cu gălăgia produsă. Tinerii au fost avertizați de polițiști să păstreze liniștea în spațiile publice. Autoritățile din Rm. Sărat reamintesc cetățenilor că…
DetaliiDOTĂRILE AU SPORIT EFICIENȚA
Activitatea Poliției Locale Râmnicu Sărat a fost mult mai eficientă în ultimii ani datorită echipamentelor cu care agenții au fost dotați. Este opinia reprezentanților instituției, care afirmă că dotarea polițiștilor cu bodycam-uri a ușurat mult munca polițiștilor locali. De asemenea, extinderea sistemului video în municipiu a dat randament, reușindu-se stoparea depozitării ilegale a deșeurilor în anumite zone ale orașului. La finalul anului trecut, Poliția Locală Râmnicu Sărat a fost dotată și cu o autospecială. Din anul 2015 și până în prezent, în municipiul Râmnicu Sărat, s-au montat 165 de camere…
DetaliiSĂRBĂTORI LINIȘTITE
Râmnicenii au avut parte de un final de an liniștit. Cel puțin Poliția Locală nu a înregistrat evenimente deosebite de sărbători. În toată această perioadă, ordinea publică a fost asigurată de agenții din cadrul Compartimentului Rutier și Ordine Publică. Și anul acesta, de Crăciun și Anul Nou, în municipiu s-a inregistrat o fluență mare a traficului rutier. Aglomerația a fost cauzată și de numărul mare de râmniceni, care muncesc peste granițe și au venit acasă de sărbători. Ieri seară, agenții locali au fost prezenți și pe drumul european 85, pentru…
DetaliiLOCURI DE JOACĂ REPARATE
Ample lucrări demarate la Rm. Sărat pentru repararea locurilor de joacă. În două spații de agrement destinate copiilor din cartierul Zona Pod, Administrația Domeniului Public a finalizat lucrările de reabilitare, iar acțiunea va continua și în alte zone ale orașului. Lucrările constau în refacerea pavelelor din tartan, acolo unde acestea s-au deteriorat. Reprezentanții ADP Râmnicu Sărat spun că încearcă să mențină în bune condiţii parcurile și spaţiile de joacă din oraș, dar intervenția unei firme specializate în asigurarea mentenanței ar fi de mare folos. Parcurile și locurile de joacă din…
DetaliiCAMERE UTILE
Municipiul Rm. Sărat este împânzit de camera de supraveghere. Nu mai puțin de 160 de camere video monitorizează zi și noapte străzile, unitățile de învățământ, rampele de gunoi, dar și parcurile orașului. Polițiști locali sunt convinși că în acest fel vor fi mult mai ușor de identificat autorii unor infracțiuni și vor fi descurajate actele de vandalism. Polițiștii recunosc că au rezolvat numeroase cazuri cu ajutorul imaginilor surprinse de camerele de supraveghere. Camerele de supraveghere din oraş şi-au dovedit utilitatea de nenumărate ori în ultimii ani. Odată cu utilizarea camerelor…
DetaliiMAI MULTĂ GRIJĂ CU LOCURILE DE JOACĂ
Autoritățile din Rm Sărat solicită cetățenilor să aibă mai multă grijă de locurile de joacă. Reprezentanții Primăriei recomandă oamenilor să păstreze curațenia în parcuri și la locurile de joacă și să folosească ăn mod correct mobilierul urban. Responsabilii administrației locale primesc, zilnic, sesizări și imagini cu locuri de agrement deteriorate. Parcurile și locuri de joacă din Rm. Sărat sunt monitorizate permanent cu ajutorul sistemului video. Reprezentanții Primărie fac apel la cetățenii care asistă la fapte de vandalism să sune imediat la dispeceratul Poliției Locale sau la Adminstrația Domeniului Public. Anii…
DetaliiSALUBRIZAREA, PRIORITATE ȘI ÎN 2021
Și în acest an, autoritățile din Rm. Sărat vor acorda o atenție deosebită salubrizării orașului. Primii pași au fost făcuți anii trecuți odată cu demararea proiectului de închidere a depozitului de deșeuri municipale, cu amplasarea a zece pubele subterane de gunoi și acțiunea de colectare a deșeurilor voluminoase și periculoase. Anul acesta, adminstrația din Rm. Sărat intenționează să monitorizeze mult mai atent zonele de la periferia orașului, acolo unde unii cetățeni depozitează ilegal gunoi menajer. În zonele cu probleme de la marginea municipiului, autoritățile din Rm. Sărat vor să înființeze…
Detalii