Administrația din Râmnicu Sărat își dorește ca Piața Centrală să devină unul dintre principalele puncte de atracție ale orașului. Autoritățile locale consideră, însă, că zona va fi tot mai căutată de cumpărători dacă vor exista reguli pe care să le respecte comercianții și producătorii. Este și motivul pentru care primarul municipiului Râmnicu Sărat, și-a propus să fie tot mai prezent în Piață, pentru a monitoriza cu atenție situația.
Edilul afirmă că în Piață trebuie să fie producători cu produse de calitate și comercianți care să respecte regulile. Prima regulă pe care toți ar trebui să o respecte o reprezintă disciplina în traficul în zonă.
În ultimii ani, în Piața Centrală din Râmnicu Sărat s-au derulat mai multe investiții, iar autoritățile și-au propus o serie de măsuri pentru fluidizarea traficului în zonă, permițând accesul cumpărătorilor mult mai ușor.