Un polițist local din Buzău este acuzat că a hărțuit sexual o adolescentă în vârstă de 16 ani, de etnie rromă. Incidentul s-a petrecut în weekend, chiar în incinta unui magazin de pe strada Alexandru Marghiloman, deținut de agent. Potrivit unor surse din cadrul anchetei, minora a fost pipăită în zonele intime și înghesuită într-un colț. După un al doilea episod de hărțuire petrecut în aceeași zi, minora i-a povestit totul iubitului ei. Când tânărul i-a cerut socoteală, polițistul local ar fi încercat să le ofere bani celor doi pentru…
Read MoreZi: 6 octombrie 2026
TREI ZILE CU BUNĂTĂȚI DE SEZON ȘI VOIE BUNĂ
Sute de râmniceni s-au bucurat de numeroase produse de sezon, muzică și voie bună, în cele trei zile ale primei ediții a Festivalului Toamnei de la Râmnic – Târgul Producătorilor Locali. În Piațeta Primăriei, într-un cadru pitoresc, zeci de tarabe ale producătorilor locali și meșteșugarilor i-au întâmpinat pe vizitatori cu delicii tradiționale de sezon. La festival au fost prezenți producători locali de legume și fructe de sezon, apicultori, dar și producători de brânzeturi, carne și alte preparate tradiționale românești. La Festivalul Toamnei au fost prezente cu standuri și liceele tehnologice…
Read MoreSECETA SCUMPEȘTE NUCILE ȘI MIGDALELE
Nucile și migdalele sunt și anul acesta marfă prețioasă. Vremea capricioasă din primăvară a afectat puternic pomii, iar producția este mult mai mică decât în anii buni. La o livadă din Poșta Câlnău, culesul abia a început, iar fiecare fruct este adunat cu o grijă maximă pentru a proteja rodul viitor. Soții Dan și Cristina Panait au peste 30 de nuci în livada de pomi fructiferi din județul Buzău. Recolta este însă mult mai slabă cantitativ, iar dimensiunea nucilor a fost direct afectată de îngheț și de secetă. Chiar dacă…
Read More