Gabriel Avrămescu, președintele PNL Buzău: Anul 2023 este anul investiţiilor în judeţul Buzău

Bugetul de stat pentru anul acesta prevede o finanţare de peste 4,5 milioane de lei pentru investiţii în judeţul Buzău, majoritatea amendamentelor fiind aprobate la propunerea mea şi a colegului meu, senatorul Vlad Mircea Pufu, a declarat deputatul Gabriel Avrămescu , președintele PNL Buzău.  „Mă bucur că toată lumea a înţeles că e nevoie de astfel de proiecte şi în comunele din judeţ, nu doar în marile oraşe. Aşadar, anul acesta vom avea următoarele investiţii finanţate de la bugetul de stat„, mai susține parlamentarul liberal. Avrămescu a dat și o lista cu…

Detalii

SUNET ŞI LUMINĂ

Zeci de copii de la mai multe școli din Buzău au luat cu asalt, Centrul „Iazul Morilor” din municipiu, acolo unde elevii Liceului Tehnologic „Grigore C. Moisil” din Buzău le-au arătat celor prezenți invențiile, unele dintre ele câștigătoare de premii importante, pe care le-au realizat cu sprijinul profesorilor unității de învățământ. Totul s-a derulat în cadrul proiectului extraculicular „Sunet şi Lumină”, implementat de liceu de mai bine de un deceniu. Denumirea acestui proiect nu a fost una întâmplătoare. O scurtă vizită în această locație, fie că ești elev, fie că…

Detalii

INVESTIȚII DE ANVERGURĂ

Autoritățile locale din Râmnicu Sărat și-au propus demararea unor investiții de anvergură pentru dezvoltarea comunității. Consilierii locali au aprobat, ieri, unul dintre cele mai importante proiecte de dezvoltare a municipiului. Este vorba de obiectivul care vizează reabilitarea și modernizarea unor drumuri de interes local în municipiul Ramnicu Sarat, investiție aprobată  pentru finanțare în cadrul Programului Național de Investiții „Anghel Saligny”. Proiectul vizează asfaltarea mai multor străzi de pe Drumul European 85. Consilierii locali au votat caracteristicile principale, precum și indicatorii tehnico-economici actualizați ai obiectivului de investiții. Pe parcursul acestui an, administrația locală din Râmnicu Sărat intenționează să modernizeze mai…

Detalii

BUGET MAI MIC, DAR MULȚUMITOR

Județul Buzău va avea, în 2023, un buget mai mic decât cel de anul trecut. Cel puțin asta arată proiectul de buget lansat în dezbatere publică de către Consiliul Județean Buzău. Potrivit propunerii, județul va miza, în acest an, pe venituri de aproape 496 milioane de lei, sumă provenită din venituri proprii, cote și sume defalcate din impozitul pe venit, sume defalcate din TVA și subvenții. Cheltuielile sunt estimate la peste 575 de milioane de lei, urmând ca deficitul de aproape 80 de milioane de lei să fie acoperit, în…

Detalii

ȚINTE PENTRU 2023

Administrația Domeniului Public Râmnicu Sărat se află în fața unui nou an cu multe provocări. În 2023, o prioritate pentru unitatea din subordinea Primăriei va fi demararea de noi lucrări de asfaltare. ADP Râmnicu Sărat și-a mai propus reabilitarea parcurilor și a locurilor de joacă deteriorate, precum și modernizarea mobilierului stradal din oraș. Continuarea lucrărilor de amenajare în cartierul Costieni și achiziționarea unor utilaje necesare desfășurării activității sunt alte ținte stabilite de către reprezentanții Admnistrației Domeniului Public, în acest an. Administraţia Domeniului Public Râmnicu Sărat se află sub autoritatea Consiliului Local…

Detalii

PLANURI PENTRU NOUL AN

Autoritățile din Valea Râmnicului au planuri ambițioase și în 2023. Primăria dorește cadastrarea totală a comunei, modernizarea iluminatului public stradal și realizarea unui pod de trafic ușor peste albia râului Râmnicu Sărat. Chiar dacă localitatea de lângă Rm. Sărat beneficiază de un sistem de iluminat public modern pe led, autoritățile vor să modernizeze întrega rețea în vederea eficientizării energetice. Pe parcursul acestui an, reprezentanții Primăriei din Valea Râmnicului și-au propus cadastrarea totală a comunei. Autoritățile din Valea Râmnicului intenționează să realizeze și un pod de trafic ușor peste albia râului…

Detalii

Sedința de lucru extraordinară a Consiliului Local din data de 17.01.2023 ora 15

ANUNT            In temeiul art.133, alin.(2), lit.a), art.134 si art.135, alin.(4) din O.U.G nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificarile si completarile ulterioare, Primarul Municipiului Rm.Sarat convoaca Consiliul Local al Municipiului Rm.Sarat in sedinta extraordinara care va avea loc in data de 17.01.2023, ora 1500 in Sala de sedinte a Primariei Municipiului Rm.Sarat, strada Nicolae Balcescu nr.1, judetul Buzau, cu urmatoarea ordine de zi: 1. Proiect de hotarare nr.1/13.01.2023 privind stabilirea unor masuri/demersuri privind activitatea Asociatiei de Dezvoltare Intercomunitara „Eco Buzau 2009” la care Municipiul Ramnicu Sarat este membru asociat –…

Detalii

PARTENERIAT PENTRU ÎNVĂȚĂMÂNT DUAL

Eveniment important, astăzi, pentru învățământul buzoian. Reprezentanții Primăriei Buzău, conducerea Liceului Tehnologic ,,Dimitrie Filipescu” și reprezentanții unor cunoscute firme din oraș au semnat noi contracte de parteneriat pentru cel de-al doilea an al școlii de învațământ dual MERITAS. În cadrul acestui parteneriat, elevii care se vor pregăti în cadrul firmelor vor primi bani, atât din partea societăților, cât și a Primăriei. De asemenea, tinerii vor avea la dispoziție masă, cazare și transport gratuit. Liceul Tehnologic ,,Dimitrie Filipescu” Buzău pune la dispoziția elevilor interesați zeci de locuri pentru mai multe tipuri…

Detalii

OBIECTIVE ÎNDRĂZNEȚE

An important pentru Primăria Rm. Sărat, care și-a propus demararea unor investiții de anvergură pentru dezvoltarea comunității. Autoritățile din Rm. Sărat doresc să acceseze noi proiecte în vederea regenerării urbane și pentru îmbunătățirea mediului. Alte obiective importante vizează asfaltarea străzilor de pe Drumul European 85, dar și reabilitarea unor clădiri ce aparțin instituțiilor publice. Clădirea în care funcționează Primăria municipiului Râmnicu Sărat, dar și Gara veche ar putea fi reabilitate pe parcursul acestui an. Autoritățile din Rm. Sărat intenționează să modernizeze și străzile de pe Drumul European 85, în urma…

Detalii

PREGĂTIȚI DE VREME REA

Administrația Domeniului Public din Râmnicu Sărat este pregătită să acționeze în cazul în care condițiile meteorologice o impun. În depozitul unității se află o cantitatate necesară de material antiderapant, iar utilajele sunt prregătite pentru a acționa pe arterele municipiului. Pentru evitarea evenimentelor nedorite, s-au luat din timp măsuri, astfel încât, în condiții meteo normale, să nu fie probleme cu deszăpezirea străzilor. Totodată, reprezentanții ADP Râmnicu Sărat au amplasat zece lăzi cu nisip în principalele intersecții din oraș, dar și pe străzile aflate în pantă.

Detalii