ATENȚIE ȘOFERI, A VENIT IARNA!

Încă de dimineață, pe toate drumurile din județul Buzău se circulă în condiții de iarnă. Chiar dacă pe mai toate șoselele, stratul de zăpadă a fost îndepărtat, polițiștii de la Serviciul Rutier avertizează că, în continuare, șoferii trebuie să se circule cu maximă prudență, deoarece carosabilul este umed sau chiar acoperit cu polei, în unele zone. În această perioadă, conducătorii auto sunt sfătuiți să evite călătoriile pe distanțe lungi. În caz că trebuie neapărat să facă deplasările, trebuie neapărat să țină cont de câteva sfaturi. De asemenea, politiștii rutieri îi…

Detalii

ACCIDENT CUMPLIT

Accident teribil, ieri după-amiază, pe șoseaua dintre Buzău şi Ploiești, în apropiere de Popasul Merei. Doi bărbați și-au pierdut viața în urma unui carambol în care au fost implicate o dubiţă şi două autoturisme. Impactul, deosebit de puternic, a fost fatal pentru cei doi șoferi, care au decedat pe loc. A fost nevoie de intervenția echipajului de descarcerare al ISU Buzău. În accident a mai fost implicat un autoturism BMW, al cărui conducător, care circula în spatele autoutilitarei, nu a putut evita impactul cu dubița. După accident, traficul pe Drumul…

Detalii

SE APROAPIE IARNA, SCHIMBAȚI ANVELOPELE!

Lunile friguroase se apropie cu pași repezi, iar polițiștii buzoieni Buzău le recomandă conducătorilor auto să schimbe încă de pe acum anvelopele de vară cu cele de iarnă. Proprietarii de mașini trebuie să știe că anvelopele de iarnă poartă însemne speciale care pot fi reperate ușor de către politiști. Din comoditate sau poate din lipsă de fonduri, unii șoferi nu înlocuiesc anvelopele de vară cu cele de iarnă. Oamenii legii îi sfătuiesc, totuşi, pe conducătorii auto să nu iasă cu mașinile în trafic, dacă nu sunt dotați corespunzător. Polițiștii de la…

Detalii

DUPĂ MĂSURI, CONTROALE

Sute de șoferi au fost opriți în trafic, ieri noapte, de către polițiștii de la Serviciul Rutier Buzău!  De ieri, au intrat în vigoare noile restricții impuse pentru limitarea răspândirii coronavirusului, iar oamenii legii au vrut să verifice dacă șoferii respectă noile măsuri. Așa cum era de așteptat, polițiștii au surprins în trafic numeroși conducători auto care nu respectau noile măsuri impuse de autorități. Potrivit noilor restricții, începând de ieri, este interzisă deplasarea pe timpul nopții în intervalul orar 23.00 – 5.00. Există însă şi excepţii: mersul la serviciu, mersul…

Detalii

BĂUȚI LA VOLAN, PE DRUMURILE NAȚIONALE

Unul din trei șoferi opriți la control, pe drumurile naționale din județul Buzău, nu respectă legislația rutieră. Este constatarea agenților de la Poliției Rutiere, în urma unor filtre organizate, ieri, în mai multe zone ale județului, în cadrul acțiunii Truck&Bus. Polițiștii au oprit pentru control, în special, autobuzele și microbuzele folosite pentru transportul persoanelor. Între cei 71 de șoferi sancționați s-au aflat și doi buzoieni, în vârstă de 53 şi 60 de ani, care au fost depistaţi în timp ce conduceau sub influenţa alcoolului. Activităţile de control vor continua și…

Detalii