Proiectul de utilizare a apei provenite de la stația de epurare a municipiului Buzău la irigarea a peste 25.000 de hectare de terenuri agricole se află și în atenția Comisiei Europene. În cadrul conferinţei privind ,,Impactul economiei circulare asupra sectorului apei în România” organizată, recent, la Primăria Buzău, secretarul de stat în Ministerul Investiţiilor şi Fondurilor Europene, Roxana Mînzatu, a subliniat rolul proiectului desfăşurat la Buzău în perspectiva dezvoltării sale la nivel naţional, în concordanţă cu cerinţele în materie de mediu impuse de Uniunea Europeană. Prin intermediul acestui sistem de…
DetaliiEtichetă: primaria buzau
EXPERȚI ÎN ECONOMIE CIRCULARĂ
Aplicarea economiei circulare implică formarea de experți în acest segment, până în 2026. Declarația aparține lui László Borbély, secretarul de stat în Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă al Guvernului României, prezent recent în cadrul unui eveniment organizat de Primăria Buzău, privind impactul economiei circulare asupra sectorului apei în România. La eveniment au mai participat Roxana Mînzatu, secretar de stat la Departamentul pentru evaluare integrată şi monitorizarea programelor finanţate din fonduri publice şi europene și reprezentanți ai Asociației Române a Apei, de la Institutul pentru Cercetări în Economia Circulară și Mediu, de…
DetaliiREPLICI TĂIOASE
Replici tăioase, recent, în Consiliul Local Municipal Buzău. Totul după ce primarul Constantin Toma a prezentat o informare cu privire la implementarea sistemului de management Kaizen în Primăria Buzău. Concluzia edilului a fost că sistemul japonez merge strună, drept pentru care a fost implementat și în alte instituții în care este acționar Consiliul Local. Unii consilieri au catalogat, însă, datele prezentate de Constantin Toma privind eficiența implementării acestui sistem de management drept SF-uri. Ei au dat ca exemplu ghișeele din direcțiile Primăriei, acolo unde se formează cozi de sute de…
DetaliiUN LEU PENTRU 30 DE MINUTE
Un leu pentru 30 minute. Acesta este tariful pe care buzoienii îl vor plăti, începând cu luna decembrie, pentru a se plimba pe străzile municipiului, cu bicicletele electrice achiziționate de Primărie, în cadrul programului „Velocity Buzău”. Consiliul Local Municipal a aprobat, recent, într-o ședință extraordinară, Regulamentul de utilizare a sistemului de închiriere a bicicletelor. În cadrul dezbaterilor, unii consilieri locali au propus ca, pentru moment, să nu se perceapă nicio taxă, în contextul în care încă nu au fost finalizate pistele de biciclete din oraș. Primarul Constantin Toma consideră, însă,…
DetaliiȘEDINȚĂ CU SCANDAL
Ședință cu scandal, săptămâna trecută, în Consiliul Local Municipal Buzău. Motivul disputelor este suma de 10.000 de lei plus TVA, pe care Primăria o va plăti unei firme de avocatură din București în încercarea de a recupera o datorie de aproape 3 milioane de lei de la operatorul de salubrizare. Muncipalitatea a apelat la serviciile firmei din Capitală considerând că juriștii Primăriei Buzău nu pot face față unui astfel de proces. Unii consilieri locali nu sunt însă de acord cu demersul administrației locale. Alți consilieri consideră că mult mai oportună…
DetaliiDATORNICII LA CĂLDURĂ, EXECUTAŢI SILIT
Furnizorul de energie termică, RAM TermoVerde se află într-o situație financiară precară din cauza datornicilor. Mai exact, în decursul celor 3 ani de la înființare, furnizorul a acumulat, de la cetățenii rău platnici, restanțe de aproape 700.000 de lei. Inițial, datornicii au primit somații și notificări, prin care erau chemați să-și achite debitele restante sau să le eșaloneze. Persoanele care nu au luat în calcul plata eșalonată a restanțelor au fost trimise în judecată pentru recuperarea debitelor, iar acum societatea a trecut la executarea silită. Mai grav este că din…
DetaliiLUCRĂRILE CONTINUĂ
Buzoienii trebuie să se obișnuiască cu șantierele din oraș. Și nu pentru că lucrările actuale se vor prelungi, ci pentru că Primăria Buzău are în plan și alte proiecte care, în mod evident, vor crea noi neplăceri. Primarul Constantin Toma spune că acest haos este, însă, unul …constructiv, chiar dacă la prima vedere creează un disconfort buzoienilor. În viitorul apropiat, Primăria Buzău va face recepția lucrărilor la Piata Dacia şi a proiectului de reabilitare a străzilor Unirii, Industriilor şi Transilvaniei. Lucrările la noul sediu al Primăriei Municipiului Buzău, din zona…
DetaliiSITUAȚIE DELICATĂ
Situație extrem de delicată pentru Primăria Buzău din cauza unei legi intrate în vigoare în luna august a acestui an. Potrivit actului normativ, spațiile comerciale care funcționează în blocuri și clădiri cu risc seismic I și II expertizate după 2008 sunt obligate să-și închidă activitatea. Aceasta în condițiile în care Primăria Buzău a obținut 122 milioane de euro prin Planul Național de Redresare și Reziliență, pentru eficientizarea energetică și consolidarea seismică a 40 de blocuri șubrede din municipiu, unele dintre acestea având la parter spații comerciale. Situația este cu atât…
DetaliiVOR BANII PENTRU PROIECTELE EUROPENE
Peste 6 milioane de euro are de primit Primăria Buzău de la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene. Acești bani reprezintă datoriile pe care ministerul le are de achitat către administrația buzoiană în cadrul proiectelor finanţate din fonduri europene. În calitate de președinte executiv al Asociației Municipiilor din România, primarul Buzăului, Constantin Toma, a adus în atenție această problemă, atât premierului Marcel Ciolacu, cât și reprezentanților de la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, Ministerul Finanțelor, Ministerul Dezvoltării și de la Ministerul Muncii. În cadrul întrevederii, edilul Buzăului și ceilalți primari de…
DetaliiÎNCEPE TÂRGUL DRĂGAICA
Cel mai vechi târg din România, Drăgaica, își deschide, mâine, porțile pentru buzoieni, și nu numai. Începând cu data de 9 iunie, timp de 17 zile, vizitatorii vor avea parte de muzică, distracție și bucate tradiționale, dar și de nenumărate alte produse aduse la târg de peste 100 de comercianți din toată țara. Ediția din acest an a târgului are și câteva noutăți. Festivalul Național Concurs de Muzică Populară „Benone Sinulescu” aduce publicului, pe lângă cunoscuți artiști români, și basarabeni și artiști din Ucraina. Pe scenă Drăgăicii vor urca Andra,…
Detalii