85 de cupluri, care au împlinit cel puțin 50 de ani de căsătorie, au fost aniversate, ieri, de Primăria din Valea Râmnicului. Ceremonia de premiere a avut loc la Centrul Cultural din localitate, unde autoritățile le-au urat cuplurilor multă sănătate și cât mai multe momente frumoase în viață. Cuplurile de seniori au primit din partea Consiliul Local, diplome de onoare, un buchet de flori, dar și câte 1000 de lei. În cadrul evenimentului, s-a oficiat și o slujbă religioasă. Seniorii din Valea Râmnicului au venit la ceremonia de ieri, însoțiți de copii sau nepoți. Pentru toți, ei sunt…
DetaliiMAI CUMPĂTAȚI DE SĂRBĂTORI
Ca și în anii din urmă, buzoienii au fost mai cumpătaţi în zilele de Crăciun. Puțin peste 270 de buzoieni s-au prezentat la urgențele Spitalului Județean, în prima și a doua zi de Crăciun. Cei mai mulţi dintre cei care au avut nevoie de medic au acuzat probleme medicale mai vechi, care s-au acutizat. Potrivit medicilor, activitatea de la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean a fost una aproape obișnuită. Doar câteva dintre cazurile tratate de personalul medical au fost cauzate de consumul în exces de alimente și alcool.…
DetaliiNĂSCUȚI DE CRĂCIUN
Pentru 12 familii din județul Buzău, Crăciunul, dar și a doua zi, au venit cu o bucurie în plus. 8 băieți și 4 fete au venit pe lume la Maternitatea Buzău în cele două zile de sărbătoare. Tradiția spune că cei care au venit pe lume în prima zi de Crăciun sunt norocoși. Primul copil venit pe lume la Maternitatea Buzău, în ziua de Crăciun, este un băiat. În cea de-a doua zi de Crăciun, pe 26 decembrie, la Maternitatea Buzău s-au născut alți 5 copii, 2 băieți și 3…
DetaliiINIȚIATIVE ÎNCURAJATE
Acțiunile tinerilor din Rm Sărat în cadrul Centrului Europe Direct merită numai cuvinte de laudă. Este părerea primarului din Rm. Sărat care încurajează inițiativele elevilor care s-au implicat în dezvoltarea comunității și în elaborarea de programe. Edilul consideră că, prin acțiunile desfășurate, tinerii au avut șansa de a-și dezvolta abilitățile de viață și competențele. Pe parcursul acestui an, tinerii din cadrul Centrului Europe Direct Râmnicu Sărat au desfășurat numeroase activități prin care și-au propus să promoveze beneficiile voluntariatului, ale implicării civice și ale participării active în comunitate. 2022 a fost…
DetaliiPREMII PENTRU TALENT ȘI CREATIVITATE
Talentul și creativitatea a zeci de copii din Rm Sărat au fost răsplătite din plin de Centrul Cultural ,,Florica Cristoforeanu”. Cu ocazia Crăciunului, elevii au participat la concursul ,,Poveste și Desene de Crăciun,,, în care au trebuit să-și demonstreze talentul literar și artistic. În lucrări, copiii au prezentat atmosfera sărbătorilor, pregătirile din familie și împodobirea pomului de Crăciun. La secțiunea Povești de Crăciun, marele premiu a fost câștigat de Mateo Andrei Gongea, premiul special de Martha Monalissa Lupoiu, iar premiul I de Gabriel Alexandru Dinu. La secțiunea ,,Desene de Crăciun”…
DetaliiANUNȚ PROGRAM RELAȚII CU PUBLICUL
NR 88601/20.12.2022 ANUNȚ PROGRAM RELAȚII CU PUBLICUL “SERVICIUL DE IMPOZITE SI TAXE INSTIINTEAZA TOTI CONTRIBUABILII CA IMPOZITELE SI TAXELE PENTRU ANUL 2023 SE VOR INCASA INCEPAND CU DATA DE 12.01.2022. ATENTIONAM IN MOD DEOSEBIT CONTRIBUABILII CARE INSTRAINEAZA SAU DOBANDESC BUNURI MOBILE-MIJLOACE DE TRANSPORT SAU BUNURI IMOBILE-CLADIRI SI/SAU TERENURI, SA EVITE SA SE PROGRAMEZE LA SERVICIUL DE INMATRICULARI BUZAU SAU LA BIROURI NOTARIALE, IN VEDEREA INMATRICULARII PROVIZORII SAU DEFINITIVE A MIJLOACELOR DE TRANSPORT SAU INCHEIERII CONTRACTELOR DE VANZARE CUMPARARE DEOARECE VOM FI IN IMPOSIBILITATEA ELIBERARII DOCUMENTELOR FISCALE NECESARE. VA MULTUMIM PENTRU…
Detalii33 DE ANI DE LA REVOLUȚIE
Au trecut 33 de ani de la evenimentele din decembrie 1989! Comemorarea eroilor martiri căzuți în acele zile, a fost marcat, în premieră, astăzi, la Buzău, la Domul din Cimitirul Eroilor, printr-o ceremonie militară și religioasă modestă. La eveniment au participat rude ale celor morți, membri ai asociațiilor revoluționarilor din Buzău, reprezentanți ai Armatei, ai autorităților locale, precum și câțiva cetățeni. În cadrul ceremonialului dedicat evenimentelor din decembrie 1989 a avut loc un singur discurs, al reprezentantului Asociației Revoluționarilor „Club 22”, Lionel Zosmer. Acesta a avut trimiteri destul de acide la…
DetaliiÎN MEMORIA EROILOR REVOLUȚIEI
Eroii Revoluției din decembrie 1989 au fost comemorați, astăzi, și la Râmnicu Sărat. Autorități locale, consilieri, reprezentanți ai partidelor politice, Armatei, cei ai institutiilor publice, Politiei Locale, ai unităților de învățământ, dar și veterani de razboi au depus coroane de flori la Monumentul Eroilor din Parcul Central. Evenimentul a fost marcat de o slujba religioasă în memoria eroilor revoluției. Primarul municipiului Rm. Sărat consideră că această zi trebuie cinstită cu recunostintă de fiecare generatie. Sorin Cîrjan mai spune că jertfa eroilor din decembrie 1989 nu trebuie uitată. Mulți râmniceni își…
DetaliiCRITICI LA ADRESA GUVERNULUI
Plenul reunit al Parlamentului a adoptat, ieri, proiectul legii bugetului de stat pe anul 2023, fiind pentru prima dată în România când bugetul este aprobat înainte de jumătatea lunii decembrie. Considerat de către guvernați drept un ,,buget realist și echilibrat, care vizează susţinerea economiei şi protejarea populaţiei”, proiectul a fost aspru criticat de deputatul ALDE, generalul Nicolae Roman. De asemenea, deputatul de Buzău a criticat și modul în care premierul României, Nicolae Ciucă a ,,rezolvat” problema cozilor la furnizorii de energie electrică, unde oamenii trebuiau să depună cereri și declarații…
DetaliiPROGRAM NOU DE VIZITE ÎN SPITAL
În prag de sărbători, Spitalul Judeţean Buzău şi-a modificat programul de vizite. Potrivit noului orar stabilit de către conducerea unității medicale, buzoienii vor avea acces în unitatea spitalicească în fiecare zi a săptămânii. Aparținătorii pacienților internați în secțiile Spitalului Județean Buzău vor trebui să poarte mască chirurgicală obligatoriu atunci când își vizitează rudele. Fiecare secție din unitatea medicală va pune gratuit la dispoziţia vizitatorilor halat de unică folosinţă şi botoşi, iar durata maximă a unei vizite nu poate depăși 15 minute. De asemenea, accesul în spital se va face în…
Detalii