Noul cimitir municipal din Buzău, denumit oficial „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie”, vine cu reguli stricte și o capacitate extinsă, după ce Armata a renunțat la cota sa de teren, construindu-și propriul spațiu funerar. Terenul de 5,7 hectare a fost preluat inițial de la Ministerul Apărării, iar din totalul de aproape 5.700 de morminte, aproximativ 1.000 vor putea fi cumpărate în avans de către buzoieni. Pentru a obține un loc de veci, cetățenii vor trebui să depună cereri la societatea Urbis Serv. Deși deschiderea oficială este programată pentru începutul lunii viitoare,…
Read MoreZi: 20 august 2026
FLORILE, SURSĂ DE FRUMUSEȚE
Florile bucură sufletul prin culorile vii, mirosul plăcut și energia deosebită pe care o aduc în case și grădini. Specialiștii spun că tot ele ne fac să zâmbim și aduc liniște în fiecare zi. De asemenea, florile plantate pe străzile unui oraș aduc îmbunătățire aspectului vizual, susțin ecologia, dar și creșterea stării de bine a oamenilor, transformând spațiul într-unul viu și plăcut. Acesta este și obiectivul Administrației Domeniului Public Râmnicu Sărat, care prin redeschiderea serelor și-a propus să înfrumusețeze orașul. Anul acesta, o problemă tehnică legată de cisterna care asigură…
Read MoreTREBUIE SĂ EMITĂ BON FISCAL
Comercianții care vând produse în Piața Centrală din Râmnicu Sărat și funcționează sub o formă autorizată au obligația legală să utilizeze casa de marcat și să emită bon fiscal. Este avertismentul autorităților locale, care recomandă râmnicenilor să solicite mereu dovada plății efectuate, deoarece comercianții au obligația să ofere bonul fiscal dacă încasează bani și nu să-l emită doar la cererea consumatorului. Tot mai mulți cumpărători se declară nemulțumiți de faptul că în Piață, comercianții nu utilizează casele de marcat. Reprezentanții Primăriei Râmnicu Sărat recomandă susținerea economiei locale, dar solicită, atât…
Read MoreANUNȚ
Ionescu Robert, Ionescu Simona, Simion Eduard, titulari ai PUZ: „CONSTRUIRE 4 HALE METALICE, AMENAJARE ACCES, CONSTRUIRE IMPREJMUIRE, BRANȘAMENTE UTILITATI și CONSTRUIRE HALĂ SERVICE AUTO, IMPREJMUIRE SI UTILITĂȚI”, cu amplasament în intravilan/extravilan UAT Glodeanu Sărat, NC 31512, NC 39305, NC 30640, T9, P 24, NC 40935, T 10, P 27/91, 27/92, anunță publicul interesat asupra depunerii primei versiuni a planului la A.N.M.A.P.D.J.M. Buzău, în vederea obținerii Avizului de Mediu. Informațiile privind varianta de plan înaintată, pot fi regăsite pentru a fi consultate la următoarea adresă de internet” http://djmbz.anmap.gov.ro a D.J.M. Buzău…
Read More