Florile bucură sufletul prin culorile vii, mirosul plăcut și energia deosebită pe care o aduc în case și grădini. Specialiștii spun că tot ele ne fac să zâmbim și aduc liniște în fiecare zi. De asemenea, florile plantate pe străzile unui oraș aduc îmbunătățire aspectului vizual, susțin ecologia, dar și creșterea stării de bine a oamenilor, transformând spațiul într-unul viu și plăcut. Acesta este și obiectivul Administrației Domeniului Public Râmnicu Sărat, care prin redeschiderea serelor și-a propus să înfrumusețeze orașul. Anul acesta, o problemă tehnică legată de cisterna care asigură irigatul a făcut, însă, ca florile din sere să nu fie plantate pe domeniul public.
Deocamdată, la sere își desfășoară activitatea un singur angajat, a cărui muncă și implicare este apreciată de reprezentanții Administrației Domeniului Public.
Administrația Domeniului Public Râmnicu Sărat a demarat lucrările pentru refacerea serelor în urmă cu cinci ani, în speranța ca acestea să fie o sursă importantă de răsaduri de flori pentru decorarea și înfrumusețarea spațiilor verzi și a parcurilor din oraș.
