FĂRĂ MORMINTE FARAONICE

Noul cimitir municipal din Buzău, denumit oficial „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie”, vine cu reguli stricte și o capacitate extinsă, după ce Armata a renunțat la cota sa de teren, construindu-și propriul spațiu funerar. Terenul de 5,7 hectare a fost preluat inițial de la Ministerul Apărării, iar din totalul de aproape 5.700 de morminte, aproximativ 1.000 vor putea fi cumpărate în avans de către buzoieni. Pentru a obține un loc de veci, cetățenii vor trebui să depună cereri la societatea Urbis Serv.

Deși deschiderea oficială este programată pentru începutul lunii viitoare, va mai dura o perioadă până când cimitirul va deveni complet funcțional. Autoritățile mai au de pus la punct ultimele detalii logistice și administrative.

Săpăturile haotice și construcțiile masive din beton vor fi interzise în noul obiectiv. Urbis Serv a finalizat deja parcelarea, numerotarea și pavarea aleilor. Primăria Buzău introduce un regulament strict de urbanism care a fost pus în dezbatere publică. Acesta va elimina explicit opulența, betoanele turnate la întâmplare și culorile stridente, pentru a asigura un aspect civilizat.

Related posts