PROBLEME MARI DIN CAUZA PLOILOR

Ploile extrem de abundente, din ultimele ore, au creat mari probleme în mai multe zone ale județului Buzău. Circulația pe Drumul Național 10 în zona Sătuc a fost afectată serios din cauza aluviunilor și cantităților mari de apă ajunse pe șosea. Drumarii au fost nevoiți să intervină cu mai multe utilaje pentru a îndepărta noroiul de pe drum. Probleme au fost pe același drum și în zona Gura Siriului, unde cad bolovani de pe versanți pe carosabil, ceea ce afectează siguranța traficului. Drumarii au intervenit și au eliberat șoseaua, însă…

Read More

PRIMESC LUMINĂ, DAR LI SE PRELUNGEȘTE SETEA DE APĂ!

Județul Buzău are probleme cu apa potabilă, dar face investiții în iluminat public. În total, este vorba despre 29 de contracte de finanțare în valoare totală de aproape 60 milioane lei, privind lucrări la rețele de apă-canal și iluminat public, fonduri acordate prin Administrația Fondului pentru Mediu. Din cele 29 de contracte, 27 sunt pentru iluminatul public și doar 2 vizează  rețele de apă și canalizare, beneficiare fiind Primăria Buzău și cea din Costești. Primarii localităților beneficiare ale fondurilor pentru investiții în sistemele de iluminat consideră că astfel s-a făcut…

Read More

ATENȚIE CENTRATĂ PE PACIENT

Sistemul de sănătate din Buzău va intra într-o nouă etapă de organizare, odată cu demararea demersurilor pentru crearea unui consorțiu medical județean, în parteneriat cu Spitalul Universitar de Urgență București. Este concluzia discuțiilor recente, la sediul Consiliului Județean, între toți factorii implicați în acest proiect: președintele Consiliului Județean Buzău, Marcel Ciolacu, managerul Spitalului Universitar de Urgență București, prof. dr. Cătălin Cârstoiu, senatorul Carmen Orban, managerii spitalelor din județ și primarii localităților cu unități medicale. Marcel Ciolacu a ținut să precizeze că, în urma acestui parteneriat, niciun spital din județ nu…

Read More

CRITERII PENTRU LOCUINȚELE ÎNCHIRIATE

Consiliul Local Municipal Râmnicu Sărat a stabilit forma finală a criteriilor pentru stabilirea ordinii de prioritate în soluționarea cererilor de locuințe și repartizarea acestora pentru tineri, în vederea închirierii. Un consilier a subliniat că este extrem de important să existe măsuri pentru cei care distrug bunurile sau nu-și plătesc la timp datoriile. La rândul său, consilierul local Nicolae Florian s-a declarat de acord cu faptul că municipalitatea trebuie să se asigure că noii chiriași vor respecta toate clauzele contractuale, că locuințele vor fi păstrate în bune condiții, iar datoriile vor…

Read More

EVENIMENTE MEDICALE

Două evenimente medicale de excepție vor avea loc în perioada următoare la Spitalul Municipal din Râmnicu Sărat. Primul va avea loc în perioada 12–13 februarie și este dedicat unui workshop de flebologie, dedicat  tratamentului minim invaziv al varicelor membrelor inferioare. Evenimentul este organizat de Secția de Chirurgie a Spitalului Municipal Râmnicu Sărat în colaborare cu Colegiul Medicilor Buzău. Workshopul va fi coordonat de dr. Luca Palombi din Italia, un chirurg de renume internațională pentru expertiza sa în tratamentul modern al bolii varicoase. Cel de-al doilea eveniment se desfășoară în perioada…

Read More