PIAȚĂ ATRACTIVĂ, CU REGULI CLARE

Administrația din Râmnicu Sărat își dorește ca Piața Centrală să devină unul dintre principalele puncte de atracție ale orașului. Autoritățile locale consideră, însă, că zona va fi tot mai căutată de cumpărători dacă vor exista reguli pe care să le respecte comercianții și producătorii. Este și motivul pentru care primarul municipiului Râmnicu Sărat, și-a propus să fie tot mai prezent în Piață, pentru a monitoriza cu atenție situația. Edilul afirmă că în Piață trebuie să fie producători cu produse de calitate și comercianți care să respecte regulile. Prima regulă pe…

Read More

CA ȘI DESFIINȚATĂ

Cele mai negre scenarii privind soarta Gloriei Buzău, după retrogradare,  se adeveresc. Primarul Constantin Toma a declarat clar că municipalitatea nu va mai aloca fonduri către clubul din Crâng. Edilul motivează lipsa acută de bani, dar și faptul că unul dintre cei doi investitori pivați de la clubul din Crâng s-a retras. Mai mult, Toma precizează că și Consiliul Județean ar urma să-și retragă sprijinul. În aceaste condiții, Gloria are toate șansele să se desființeze. Singura șansă de supraviețuire a formației buzoiene ar fi preluarea ei de către entități private,…

Read More

DE ZIUA COPILULUI

Muzică pentru toate gusturile, jocuri, ateliere de creație, baloane colorate, vânătoare de comori și multe alte surprize. De toate acestea vor avea parte copiii din municipiul Râmnicu Sărat pe 1 Iunie. Duminică, de Ziua Internațională a Copilului, Centrul Cultural ,,Florica Cristoforeanu,, îi invită pe cei mici, în Parcul Central, începând cu ora 11.00. Evenimentul dedicat celor mici este organizat de Primăria Municipiului Râmnicu Sărat, Consiliul Local, Centrul Cultural „Florica Cristoforeanu” în parteneriat cu Biblioteca Municipală „Corneliu Coposu” și Muzeul Municipal „Octavian Moșescu”. În activitate sunt angrenate și alte instituții publice…

Read More

INVESTIȚII DE SUTE DE MILIOANE DE EURO  

Sume uriașe au fost investite de Consiliul Județean Buzău, în ultimii ani, atât din fonduri europene, cât și din bugetul propriu, pentru dezvoltarea infrastructurii rutiere, școlare și medicale. O confirmă și reprezentanții Agenției pentru Dezvoltare Regională Sud-Est, în urma unei analize privind sumele accesate de județe pentru dezvoltare cu fonduri de la Uniunea Europeană, în perioada 2021-2027. Sutele de milioane de euro accesate de Consiliul Județean Buzău începând cu 2021 sunt completate de alte investiții cu fonduri europene derulate de primăriile din județ. Este vorba despre miliarde de euro începând…

Read More