MAI PUȚINI LA VOT

Prezență destul de slabă la urne, după amiază, în secțiile de votare din localitățile de lângă Rm. Sărat. La Grebănu și Plevna, mulți alegători au venit la vot dimineață, preferând ca restul zilei să și-l petreacă alături de familie. Puținii alegători prezenți, după amiază, în sectia de votare din Plevna, speră ca opțiunea lor să conteze și să le aducă un trai mai bun. Ca și în alți ani, o prezență mai mare la vot s-ar putea înregistra în orele serii, când la urne ajung și cei care au fost…

Detalii

VOT CU GÂNDUL LA VIITOR

Râmnicenii au continuat să se prezinte la vot și după amiază. Cei mai mulți dintre alegători spun că au pus ștampila pe buletinul de vot cu gândul la viitorul copiilor și al nepoților. Dacă în prima parte a zilei, la urne au fost prezenți în special vârstnicii, spre seară se estimează ca prezența tinerilor la secțiile de votare să fie mai mare.   Imediat după prânz, în multe secții de votare din Râmnicu Sărat era liniște. În jurul orei 14.00, la Secția de votare Nr.  95 din cadrul Liceului Teoretic ”Ștefan cel…

Detalii

AȘTEPTĂRILE OAMENILOR DIN SATE

Unii buzoieni au preferat să meargă la vot, la secțiile la care sunt arondați, abia în a doua parte a zilei. În satele din comuna Merei, slujba la biserică, muncile agricole sau treburile gospodărești au primat în defavoarea votului matinal. Unii alegători spun că speranța este singura care le-a rămas. Alții s-au arătat destul de dezamăgiți și de resemnați. Unii dintre alegătorii prezenți astăzi la urne au spus că au fost plecați în străinătate, din cauza greutăților, însă nici acolo viața lor nu a fost mai ușoară. Au ales să…

Detalii

PREZENȚĂ BUNĂ

Vremea frumoasă de astăzi a animat, încă de dimineață, și secțiile de votare din localitățile de lângă Rm Sărat. Mulți dintre localnicii din Rubla, dar și din Valea Ramnicului au ajuns la urne înainte să participe la slujba de la biserică. Ei spun că au dorit să voteze, pentru ca apoi să își vadă de treburi, ca într-o zi de duminică. Surprinzator, nu doar vârstnicii au venit la urne în prima parte a zilei, ci și foarte mulți tineri. La Valea Râmnicului au fost și persoane care au votat pe liste suplimentare, dar…

Detalii

VOTUL OFICIALITĂȚILOR LA RÂMNICU SĂRAT

Și oficialitățile din Râmnicu Sărat și-au exprimat dreptul la vot, de dimineață. Primul care a ajuns la urne a fost Sorin Cîrjan, primarul municipiului. Edilul s-a prezentat la urne, la ora 08.30, împreună cu soția. Cei doi au votat la Secția Numărul 81, din cartierul 7 Noiembrie. Viceprimarul municipiului, Nicolae Florian, a votat, la ora 09.00, la Sectia Numărul 98, din cadrul Școlii Gimnaziale ,,Gheorghe Vernescu”. Tot dimineață a votat și consilierul local PNL Gabriel Ștefan Ionică. Aceasta a votat în jurul orei 09.30, la secția numărul 95 din cadrul…

Detalii

POLITICIENI MATINALI

Liderii partidelor politice din județul Buzău, parlamentari și șefi ai administratiei au ajuns, astăzi, la urne, de dimineață. Toți au votat la secția de care aparțin, fie singuri, fie însoțiți de membri ai familiei lor, sau de către colegii de partid. Primarul municipiului Buzău, social-democratul Constantin Toma a mers la urne alături de soția sa și de colegii de partid, de președintele Consiliului Județean Buzău, Lucian Romașcanu, și de viceprimarul Ionuț Apostu. Toma s-a prezentat, la ora 8:00, la secția de votare de la Liceul de Arte. Alături de primarul…

Detalii