PREMIAȚI PENTRU PROIECTE DE DEZVOLTARE LOCALĂ

Municipiul Râmnicu Sărat a fost premiat de Federația Națională a Grupurilor de Acțiune Locală urbane. Premiul a fost acordat în cadrul unei festivități organizate la Palatul Parlamentului, la care a participat și primarul municipiului Râmnciu Sărat, Sorin Cîrjan, împreună cu echipa managerială a Grupului de Acțiune Locală ,,Sus Râmnicul,,. Evenimentul din București a evidențiat proiectele, dar și rezultatele concretizate prin mecanismul Dezvoltare Locală plasată în Responsabilitatea Comunității. Premiul acordat municipiului Rm Sărat își găsește justificarea prin numeroasele investiții care se derulează acum în oraș. Este vorba despre asfaltarea a 20…

Detalii

BOLILE RÂMNICENILOR

Afecțiunile digestive, hepatice, renale, precum și cele cardiovasculare sunt cel mai des întâlnite boli în rândul pacienților din zona Râmnicu Sărat. Cei mai mulți dintre acești pacienți sunt tratați în secțiile de Medicină Internă și Cardiologie din cadrul Spitalului Municipal Râmnicu Sărat. Specialiștii consideră că vizitele periodice la medicul de familie pentru monitorizarea sănătății, urmarea tratamentului prescris, precum și adoptarea unui stil de viață sănătos, cu o alimentație corectă și  mișcare zilnică, pot constitui baza sănătății fizice și mentale.

Detalii

IMPLICAȚI ÎN DECIZIILE COMUNITĂȚII

Tinerii din Râmnicu Sărat au dat startul primului eveniment din cadrul ,,Forumului de Tineret al Municipiului Râmnicu Sărat”. Este vorba de un proiect derulat prin programul Erasmus Plus, care își propune să consulte tinerii și să-i apropie de procesul decizional și totodată, să le formeze competențe de participare publică, spirit civic, lobby, precum și dialog structurat. Primul eveniment din cadrul proiectului ,,Forumul de Tineret al Municipiului Râmnicu Sărat” a avut loc, zilele trecute. Coordonatorii proiectului afirmă că mulți tineri Râmnicu Sărat sunt interesați să se implice în deciziile care se…

Detalii

INVITAȚIE LA FILM

Râmnicenii sunt invitați la film. În perioada 3 – 5 noiembrie, Centrul Cultural „Florica Cristoforeanu” Râmnicu Sărat organizează cea de-a doua ediție a Caravanei „Serile Filmului Românesc”. Festivalul va fi prezentat de criticul de film Irina-Margareta Nistor, iar intrarea publicului este liberă. La eveniment vor fi prezenți actorii Nicodim Ungureanu, Georgiana Saizescu, regizorul Cătălin Saizescu și dj-ul Sorin Lupașcu. În cadrul caravanei vor fi difuzate producții noi, dar și filme vechi, desene animate dublate în limba română, precum și un retro party pe vinyl. ,,Playback”,  ,,6,9 pe scara richter”, ,,Libertate”,…

Detalii

S-A STINS DIN VIAȚĂ O FIGURĂ EMBLEMATICĂ A RÂMNICULUI

Cornelia Pușcașu, consilier local PNL și figură emblematică a municipiului Râmnicu Sărat, a trecut la cele veșnice. Colegii de partid și apropiații au transmis pe rețelele de socializare mesaje de condoleanțe. Cornelia Pușcașu rămâne în amintirea tuturor ca un om bun, corect și dedicat comunității din care făcea parte și pe care a slujit-o până în ultimele momente. ,,Cu un sfat, cu o vorbă bună, cu un zâmbet atunci când era nevoie, doamna Pușcașu rămâne în amintirea tuturor ca un om bun, un om corect, un om dedicat comunității din…

Detalii

,,DONEAZĂ SÂNGE – SALVEAZĂ VIEȚI!”

Râmnicenii sunt așteptați să ofere un nou gest de umanitate. ,,Donează sânge – salvează vieți” este cea de-a zecea acțiune de donare de sânge, care va fi organizată, marți, 24 octombrie, în intervalul orar 09.00 – 14.00, la Râmnicu Sărat. Acțiunea derulată în parteneriat cu Centrul de Transfuzii Buzău, Protoieria Râmnicu Sărat și Primăria Municipiului Râmnicu Sărat se va desfășura în cadrul Bisericii ,,Cuvioasa Parascheva”, în Sala Bibliotecii. Persoanele care vor să doneze sânge trebuie să aibă vârsta cuprinsă între 18 ani și 64 de ani. Donatorii pot beneficia de…

Detalii

FESTIVALUL CÂNTECULUI POPULAR  

Tradițiile populare și folclorul autentic vor fi la ele acasă, în cadrul celei de-a doua ediții a Festivalului Concurs Național de Interpretare a Cântecului Popular ,,Rapsodii de toamnă”. Evenimentul va fi organizat, duminică, 29 octombrie, începând cu ora 09.00, în Sala de spectacole a Centrului Cultural ,,Florica Cristoforeanu” din Râmnicu Sărat.  Festivalul se va organiza pe mai multe categorii de vârstă, iar concurenții vor reprezenta mai multe zone folclorice din țară. Organizatorii Festivalului ,,Rapsodii de toamnă” vor ca tradițiile și obiceiurile poporului român să fie păstrate cu sfințenie. La ediția de anul…

Detalii

UN NOU PARC 

Un nou parc, cu teren de sport și loc de joacă, se amenajează la marginea municipiului Râmnicu Sărat. Este vorba de parcul din Alecu Bagdat, care va fi amenajat chiar în centrul cartierului. Lucrările pentru construcția acestuia au demarat de câteva zile. Autoritățile locale speră ca toți locuitorii să se bucure de noua zonă de relaxare care va fi realizată în cartierul Alecu Bagdat. Deși, parcul nu va fi unul de mari dimensiuni, va fi dotat cu mobilier urban, vor fi plantați arbori și vor fi amenajate alei pietonale. În…

Detalii

SURPRIZE PENTRU COPII

Copiii înscriși la Centrul de Zi ,,Piticii” din Râmnicu Sărat învață să-și petreacă timpul liber în mod plăcut și util, și pe lângă activitățile educative, cei mici au parte de o serie de surprize plăcute. Centrul funcționează în cadrul Direcției de Asistență Socială și asigură celor mici, pe timpul zilei, îngrijire, programe educative și consiliere. Responsabilii Centrului încearcă să le ofere celor mici momente deosebite, cu fiecare ocazie pe care o au. Pe lângă petrecerile surpriză, cei mici se pot bucura de tabere și diverse excursii. Centrul de Zi ,,Piticii” poate…

Detalii

POT SOLICITA AJUTOARE DE ÎNCĂLZIRE

Râmnicenii pot depune actele în vederea acordării ajutorului pentru încălzirea locuinței și a suplimentului pentru energie, în perioada noiembrie 2023- martie 2024. Persoanele interesate pot prelua cererile-tip şi declaraţiile pe propria răspundere de la sediul Direcţiei de Asistenţă Socială sau le pot descărca de pe site-ul instituției. Ajutorul pentru încălzirea locuinței se acordă pentru un singur sistem utilizat pentru încălzirea imobilului, pe perioada sezonului rece, și numai pentru locuința de domiciliu sau, după caz, de reședință. Ulterior, cererile și declarațiile pe propria răspundere se depun la sediul Direcția de Asistență…

Detalii