PLAN PENTRU DEZVOLTAREA SERVICIILOR SOCIALE

Municipiul Râmnicu Sărat are o Strategie de Dezvoltare a Serviciilor Sociale. Acesta plan a fost elaborat de Direcția de Asistență Socială și a fost aprobat de către Consiliul Local Municipal, în cea mai recentă ședință de lucru. Documentul de planificare strategică are rolul de a identifica prioritățile privind dezvoltarea serviciilor sociale, de analiză a modalităților de corelare a nevoii de servicii sociale cu prioritățile stabilite în Strategia locală a municipiului Râmnicu Sărat și Strategia județeană de dezvoltare a serviciilor sociale. De asemenea, acest plan vizează îmbunătățirea, diversificarea și dezvoltarea serviciilor…

Detalii

ACȚIUNI PENTRU COMBATEREA SĂRĂCIEI

Numeroase acțiuni vor fi demarate, și în acest an, la Rm. Sărat în vederea prevenirii și combaterii sărăciei, precum și a marginalizării sociale a beneficiarilor de venit minim de incluziune. O arată și programul măsurilor propuse în această direcție, pe parcursul anului 2024, măsuri recent aprobat de Consiliul Local Municipal Râmnicu Sărat. De asemenea, Consiliul Local a aprobat și planul de acțiuni în domeniul social ce vor fi derulate, în acest an, de către Direcția de Asistență Socială Râmnicu Sărat. Planul de acțiuni în domeniul social își propune să asigure…

Detalii