Proiectul de construire a unei Secții de îngrijiri paliative la Pârscov ar putea fi demarat chiar în acest an. Anunțul aparține vicepreşedintelui Consiliului Judeţean Buzău, Claudiu Damian, care precizează investiția va începe imediat după ce va fi obținută finanțarea și organizată licitația. Secția de la Pârscov va fi destinată pacienților din județul Buzău aflați în stadii terminale ale bolii și va fi construită de la zero în locul unei clădiri aflate în conservare din curtea Centrului de Sănătate Multifuncţional din Pârscov. Claudiu Damian spune că Secția de îngrijiri paliative este necesară în condițiile în care Spitalul Județean Buzău nu dispune de o astfel de secție, iar numărul pacienților din județ care au nevoie de îngrijiri paliative este tot mai mare.
Secţia de îngrijiri paliative de la Pârscov va avea 20 de paturi, iar bolnavii vor beneficia de condiţii moderne de îngrijire. Pentru construirea obiectivului medical, Consiliul Judeţean Buzău, prin Departamentul Proiecte Europene, a accesat un program European dezvoltat de Agenţia de Dezvoltare Regională Sud-Est Brăila, unde, de altle, instituţia are depuse mai multe proiecte cu finanțare europeană.