Consiliul Local Municipal Râmnicu Sărat a aprobat Planul de acțiune privind serviciile sociale ce vor fi furnizate de către Direcția de Asistență Socială, în anul 2025, în vederea administrării și finanțării acestora, din bugetul local. Planul are ca scop furnizarea unor servicii sociale de calitate care să conducă la îmbunătățirea vieții familiilor și persoanelor vulnerabile, fără venituri sau cu venituri foarte mici, precum și a altor categorii de persoane din comunitatea locală.
Direcția de Asistență Socială are rolul de a identifica și soluționa problemele sociale ale comunității din domeniul protecției copilului, familiei, persoanelor singure, vârstnice, a celor cu handicap, precum și a altor pesoane aflate în nevoie. Instituția are în administrare Centrul de Zi ,,Piticii”, cu o capacitate de 15 locuri, Cantina de Ajutor Social, dar și Serviciul de asistență comunitară.