Aproape 88 de mii de tone gunoi sunt produse anual, în județul Buzău. Este o cantitate similară cu cea din orașul Lyon, acolo unde funcționează de altfel și una dintre cele mai performante staţii de sortare a gunoiului din Franța. Având ca inspirație acest model francez, autorităţile buzoiene vor să implementeze, în viitorul apropiat, un proiect asemănător de colectare a gunoiului. Acest model ar permite ca mai mult de 80% din cantitatea totală de deşeuri să poată fi valorificată, fie prin reciclare, fie prin transformarea sa în compost pentru agricultură sau ca material combustibil. După ce a vizitat stația de sortare din Lyon, președintele Consiliului Județean Buzău, Lucian Romașcanu, a explicat care sunt diferențele între cum este colectat gunoiul la Buzău și cum este în Franța.
Romașcanu a aflat de la francezi încă un aspect extrem de important: peste 20% din gunoi este apă, care poate fi scoasă în procesul de colectare a gunoiului menajer.
Acest model francez de colectare a gunoiului menajer poate fi aplicat, cu succes, și în județul Buzău prin Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Eco 2009, din care fac parte 87, dintre cele 89 de localități ale județului. Până atunci, însă, autoritățile se pregătesc să extindă cu încă o alveolă groapa de gunoi de la Gălbinași.