VIZITĂ IMPORTANTĂ

Vizită importantă în Franța a unei delegații a Consiliului Județean Buzău. Reprezentanții Buzăului, în frunte cu președintele Consiliului Județean, Lucian Romașcanu, au vizitat una dintre cele mai avansate stații de sortare a deșeurilor din Hexagon. O astfel de unitate procesează anual aproximativ 80.000 de tone de deșeuri, o cantitate similară cu cea generată în județul Buzău. De asemenea, stația are o eficiență extrem de ridicată: doar 10 la sută din deșeuri ajung la groapa de gunoi, restul fiind fie reciclate, fie transformate în compost utilizabil în agricultură sau în combustibil.…

Detalii

PARC FOTOVOLTAIC ÎN ORAȘ

În contextul instabilității, crizei economice, dar și al scumpirii energiei electrice, Primăria Buzău intenționează să implementeze un proiect prin care se va asigura energia electrică necesară iluminatului stradal, ori pentru unitățile de învățământ. Este vorba despre înființarea unui prim parc fotovoltatic, în municipiul Buzău. Proiectul va fi finanțat cu fonduri europene, prin Planul Național de Redresare și Reziliență, urmând a fi semnat cât de curând. Terenul pe care va fi înființat parcul fotovoltaic are o suprafață de 5 hectare și este situat în spatele fostei fabrici de geamuri, din Zona…

Detalii

ACȚIUNE INEDITĂ

Acțiune inedită, astăzi, la Școala Gimnazială ”Constantin Brâncoveanu” din Râmnicu Sărat, cu ocazia Zilei Internaționale a Scrisului de Mână. Timp de 20 de minute, toți elevii școlii au fost angrenați într-o activitate dedicată conștientizării importanței scrisului de mână în era digitală. Coordonați de profesori, copiii au scris poezia „Hora Unirii„ de Vasile Alecsandri, punând accent pe frumusețea și unicitatea scrisului de mână, precum și pe rolul său în educație și cultură. Scrisul de mana este o activitate complexă care necesită abilități cognitive și motorii. Scrierea de mână activează anumite părți ale…

Detalii

Dispoziția și proiectul Ordinii de zi, a Ședinței de lucru ordinare a Consiliului Local din data de 30.01.2025, ora 15

`                 ROMÂNIA JUDEŢUL BUZĂU MUNICIPIUL RÂMNICU SĂRAT                      PRIMAR  DISPOZITIE de convocare a  Consiliului  Local in şedinta de lucru ordinara in  data  de 30.01.2025   Primarul Municipiului Rm. Sarat, judetul Buzau Avand in vedere prevederile art.133, alin.(1), art.134 din O.U.G nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificarile si completarile ulterioare coroborat cu Regulamentul de organizare si functionare al Consiliului Local al Municipiului Rm.Sarat, cu modificarile si completarile ulterioare; In temeiul art. 196, alin.(1), lit.b) din O.U.G nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificarile si completarile ulterioare;   DISPUN:   Art.1. (1) Se…

Detalii

MUSEUM BUS CONTINUĂ ȘI ÎN 2025

Museum Bus, un proiect inedit al Muzeului Judeţean Buzău, continuă și în 2025. Mini-muzeul mobil și-a început deja misiunea de alfabetizare muzeală din acest an printr-o vizită la elevii și profesorii Școlii gimnaziale din Gura Teghii. Până acum, Museum Bus a străbătut mai bine de jumătate din județ și urmează să ajungă și la celelalte școli din localitățile Buzăului, fie ele la câmpie, la deal ori la munte. Proiectul muzeului pe roți, lansat în 2019, a fost creat pentru a duce mesajul cultural şi ştiinţific al muzeului în unităţi de…

Detalii

NUMAI SUNTEM CAMPIONI LA PREȚUL APEI

Buzăul nu mai este campion în ceea ce privește prețul plătit de populație pentru apă și canalizare. Potrivit unui nou clasament publicat de Autoritatea Națională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice, județul Buzău a coborât pe locul 6 în țară, cu 17.01 lei, preț plătit pentru un metru cub de apă consumat și apoi ajuns în canalizare. Pe primul loc se află Prahova, cu 18.51 lei, județul vecin fiind urmat de Iași, 18.24 lei, Mediaș, 18.11 lei, Bacău, 17.26 lei și Vaslui, 17.12 lei. Reprezentanții Companiei de Apă…

Detalii

PREOT CERCETAT PENAL

Profesorul de religie de la Colegiul Național B.P. Hasdeu din Buzău, înregistrat de elevi în timp ce încerca să pună Mișcarea Legionară într-o lumină favorabilă, va fi cercetat penal. Potrivit înregistrărilor făcute publice de jurnaliștii de la Recorder, preotul Aurelian Damian ar fi susţinut în fața elevilor că este greşit că Mişcarea Legionară e interzisă în România. Profesorul le-ar mai fi spus liceenilor că „Antonescu e victima comuniştilor” şi că „legionarii nu au fost chiar ceea ce se spune şi ce a rămas despre ei”. De asemenea, înainte de turul…

Detalii

ÎȘI DORESC O NOUĂ INVESTIȚIE

Acvaterm Râmnicu Sărat și-a planificat achiziționarea a două utilaje pentru salubrizarea stradală. Pentru o mai mare eficiență în activitate, dar și pentru îmbunătățirea serviciilor, conducerea societății speră să realizeze investiția propusă în acest an. Societatea Acvaterm este operator al serviciilor de utilitate publică privind salubrizare localităților. În municipiul Râmnicu Sărat, societatea prestează activități de măturat, spălat, stropit și întreținere a căilor publice. În baza contractelor de concesiune, Acvaterm administrează și parcările publice cu plată, respectiv parcările de reședință din municipiul Râmnicu Sărat.

Detalii

FENOMEN ÎNCĂ ÎNGRIJORĂTOR

Renunță prea devreme la copilărie și devin mame. Este cazul tot mai multor tinere din judeţul Buzău care aduc pe lume copii, când încă sunt copile. Cele mai multe dintre ele provin din mediul rural și nu au beneficiat de consultaţii de specialitate înainte de a naște. Potrivit datelor Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Buzău, peste 40 de minore au devenit mame, anul trecut. Deși, an de an, numărul de mame minore se menține oarecum constant, în 2024, la Buzău, niciun nou născut nu a fost abandonat…

Detalii

SPECTACOL DE ZIUA MICII UNIRI

Mica Unire va fi marcată, și anul acesta, la Râmnicu Sărat. Locuitorii orașului sunt invitați, vineri, 24 ianuarie, începând cu ora 12.00, la un spectacol de muzică organizat la Centrul Cultural ,,Florica Cristoforeanu,,. La eveniment vor participa numeroși artiști, grupuri și ansambluri folclorice. Spectacolul va fi prezentat de Alexandra Panaete, care va susține și un recital. Intrarea la evenimentul dedicat Ziua Unirii Principatelor Române este liberă. Unirea Principatelor Române a avut loc la 24 ianuarie 1859, prin unirea statelor Moldova și Țara Românească sub numele Principatele Unite ale Moldovei Țării Românești. Procesul unirii s-a realizat  prin alegerea colonelului moldovean, Alexandru Ioan…

Detalii