Implementarea programului „Masa caldă în școli”, mai ales în rândul copiilor proveniți din familii cu venituri mici, pare să fi avut succes în județul Buzău. O spun șefii Inspectoratului Școlar Județean care recunosc faptul că procentul privind abandonul școlar în unitățile de învățământ din mediul rural și urban, înscrise în acest program, a scăzut simțitor.
Inițiativa pare să-i încurajeze pe părinți să-și trimită copiii la școală. Reprezentanții IȘJ Buzău au făcut propuneri ca programul să fie extins și la alte unități de învățământ din județ.
Și în prezent, mai există unități de învățământ în care programul nu a fost implementat. Vorbim despre școlile aflate în comunitățile cele mai sărace, inclusiv cele care au populație de etnie romă.
În cadrul acestui program, derulat de Ministerul Educaţiei, pe perioada desfăşurării cursurilor, preșcolarii și elevii primesc un fel de mâncare caldă, sau un pachet alimentar, dacă masa caldă nu poate fi asigurată.