Prima prelevare de organe din acest an, de la Spitalul Județean de Urgență Buzău, a avut loc săptămâna trecută. Echipe de medici specialiști au prelevat organe şi ţesuturi de la un pacient aflat în moarte cerebrală. Bărbatul, de până în 50 de ani, de fel din Buzău, a suferit cu câteva zile în urmă o afecțiune neurologică severă. Acesta a ajuns în comă la Spitalul Județean de Urgență Buzău, acolo unde medicii au încercat să-l salveze. După câteva zile, când s-a constatat că nu se mai poate face nimic pentru bărbat, familia a decis să ajute alți oameni să trăiască. O echipă mixtă româno-bulgară, din care au făcut parte medicii de la Institutul Clinic Fundeni București, Spitalul Colentina și Spitalul de Oftalmologie Lahovari, a prelevat de la bărbat organe și țesuturi.
De la includerea Spitalului Județean de Urgență Buzău în Programul Național de Transplant, aceasta este a 7-a operațiune de prelevare de organe. Țesuturile și organele au fost preluate de echipele de transplant de la Institutul Clinic Fundeni, unde va fi realizat transplantul hepatic, în cadrul Centrului de Transplant Hepatic „Dan Setlacec”, condus de prof. dr. Irinel Popescu. De asemenea, în cadrul Centrului de Uronefrologie și Transplant Renal se vor realiza transplanturile renale.