Planuri ambițioase, în acest an, pentru autoritățile din Topliceni. Anul trecut pandemia a încurcat multe dintre investițile propuse, însă Primăria a reușit să finalizeze câteva proiecte așteptate de întreaga comunitate. În 2021, administrația locală a reușit asfaltarea ulițelor din satul Ceairu, amenajarea unei parcări la Primărie, dar și efectuarea unor lucrări de balastare și montare de rigole.
Autoritățile din Topliceni își propun și mai multe investiții în 2022. Primăria dorește asfaltarea a 8,6 km de drum din comună, printr-un proiect depus deja la Ministerul Dezvoltării, prin Programul Național ,,Anghel Saligny”. Tot în acest an, Compania de Apă Buzău ar putea demara investiții importante la Topliceni.
Localitățile aflate în administrarea Primăriei Topliceni sunt Poşta, Răduceşti, Gura Făgetului, Băbeni, Deduleşti, Topliceni și Ceairu.