Foarte mulți turiști vor petrece Revelionul la munte, la pensiuni sau hoteluri. În această perioadă, unii dintre aceștia aleg să facă incursiuni montane. Aceste drumeții, însă, pot avea urmări nedorite, dacă nu se respectă anumite reguli de bază, avertizează jandarmii buzoieni. Pentru a preveni situațiile critice, oamenii legii le oferă câteva recomandări de bază turiștilor care vor să se aventureze prin munți.
Totodată, este foarte important ca înainte de plecarea în drumeție, turistul să anunțe un cunoscut sau să posteze pe o rețea de socializare date legate de traseul pe care urmează să îl parcurgă.
Jandarmii montani, împreună cu reprezentanți ai unor asociații de profil, anunță că verifică periodic marcajele pe cele mai frecventate trasee turistice din județul Buzău.
Totuși, în momentul în care un turist se află în imposibilitatea de a găsi drumul de întoarcere, cel mai indicat este să solicite sprijinul Jandarmeriei Montane, apelând numărul unic de urgenţă 112.