Unul dintre cei mai cunoscuți sportivi buzoieni va intra definitiv în istoria personalităților care au contribuit semnificativ la prestigiul orașului, atât în țară, cât și în străinătate. Maestru și Antrenor Emerit al Sportului, rachetomodelistul Lucian Șercăianu va primi titlul de cetățean de onoare al municipiului Buzău, vineri, în ultima ședință a Consiliului Local Municipal din acest an.
Lucian Șercăianu, în vârstă de 62 de ani, este multiplu campion și managerul echipei naționale la cel mai recent Campionat Mondial de Rachetomodelism, desfășurat în acest an la Buzău. Antrenor de modelism categoria Maestru și Antrenor Emerit din anul 2002, Șercăianu s-a născut pe 18 februarie 1960, în Buzău, unde a absolvit Școala Generală nr. 11 și Liceul Industrial Electrotehnic Nr. 3, apoi a urmat Colegiul Universitar de institutori al Universității ,,Petre Andrei” din Iași cărora le-a adăugat studii de specialitate sportivă la Școala Națională de Antrenori din București. A fost legitimat în anul 1972 la Asociația Sportivă Chimia Buzău, din anul 2000 fiind antrenor de Rachetomodelism la Clubul Sportiv Municipal Buzău. Anterior, Lucian Șercăianu a fost, de asemenea, antrenor la Asociația Sportivă Contactoare Buzău și la loturile naționale începând cu anul 2001.