Accident cumplit produs, astăzi dimineață, pe Drumul Județean 102H, între localitățile Glodeanu Siliștea și Cârligu Mic. Trei persoane au murit, iar două au fost grav rănite, după ce mașina în care se aflau, un autoturism Dacia Logan, a fost scăpat de sub control. După câte se pare, șoferul Loganului, un bărbat de 52 de ani, a pierdut controlul asupra direcției, a ajuns mai întâi într-un mal de pământ, apoi a ricoșat pe celălalt sens, unde crengile unui copac au retezat plafonul mașinii. În urma accidentului, toți cei trei pasageri din spate ai autoturismului au murit. De asemenea, șoferul și un alt pasager au fost răniți. Unul dintre răniți a fost preluat de un elicopter SMURD pentru a fi internat la Spitalul „Floreasca” din București.
Cei cinci ocupanți ai Logan-ului lucrau la o firmă de construcții din zonă și se deplasau de dimineață cu mașina de serviciu la un punct de lucru din Căldărușanca.
Șoferul de 52 de ani a scăpat cu răni minore. El a fost testat alcoolscopic de polițiști, iar rezultatul a fost negativ. În cauză se va întocmi dosar penal, iar polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.