Doliu, la Spitalul Județean Buzău, după decesul unui angajat al instituției. Este vorba despre Laurențiu Gabriel Gabora, de 43 de ani, care lucra ca maseur în Secția Neurologie, declarată focar recent, ca urmare a numărului mare de îmbolnăviri în rândul personalului. Laurențiu Gabriel Gabora a fost infectat cu noul coronavirus în urmă cu mai bine de două săptămâni. A ajuns, de la început, pe un pat de ATI, pentru că boala a făcut ravagii. Afectarea sa pulmonară era de 90 %, iar medicii au fost rezervați în privința recuperării. A rămas intubat pe patul de Terapie Intensivă până ieri, când a fost declarat decesul.
Acesta este şi primul deces înregistrat în rândul personalului sanitar care îngrijește pacienți COVID-19 în județul Buzău. Vestea i-a marcat profund pe colegii lui Gabriel Gabora iar mesajele de condoleanțe curg pe rețelele de socializare. Săptămâna trecută, 26 de persoane din Secția Neurologie a Spitalului Județean secție erau confirmate cu infecție cu noul coronavirus. În prezent, toate cele șapte paturi din secția ATI a Spitalului Judeţean sunt ocupate cu pacienți aflați în stare gravă după ce au fost infectați cu noul coronavirus.