Realizarea unor parcări de tip “Park-and-Ride” în municipiul Buzău intră în linie dreaptă. Spătămâna trecută, Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației a semnat contractul de finanțare a proiectului cu o valoare de aproximativ 13 milioane de lei, bani din fonduri europene. Investiția ar urma să demareze chiar în această toamnă, prima parcare urmând a se realiza la ieșire din municipiu spre Ploiești, în zona poligonului auto. Odată aprobată finanțarea, autoritățile locale vor putea trece la pasul următor. Săptămâna viitoare, Primăria Buzău va face primele demersuri în vederea organizării licitației pentru desemnarea firmei care se va ocupa de acest proiect. În paralel, administrația locală va amenaja și 50 de stații de închirere a bicicicletelor.
Conceptul „Park and Ride” presupune amenajarea de parcări unde orice persoană care ajunge în oraș cu mașina personală își poate lăsa vehiculul în siguranță în aceste parcări, pentru a circula prin oraș, fie cu mijloacele de transport în comun, fie cu biciclete pe care le poate închiria din aceste puncte.
Prin realizarea unui centru cu sistem Park and Ride, autoritățile buzoiene vor să descongestioneze traficul în municipiu dar și să reducă emisiile de dioxid de carbon de la autoturisme.