Din 22 septembrie, Muzeul Județean Buzău va găzdui cel mai important eveniment cultural al anului. Este vorba despre o expoziție de artă cu lucrări semnate de Salvador Dali, unul dintre cei mai mari artiști ai lumii.
Expoziția ”Surprinzătorul Dali” scoate în prim plan 150 de lucrări originale, care fac parte din colecția privată Kesauri.
Înainte de a ajunge în România, expoziția ”Surprinzătorul Dali” a mai vizitat și Statele Unite ale Americii, Franța, Italia, Spania, Suedia, Lituania și alte țări din Europa.
Pentru a vizita expoziția, publicul va trebui să respecte toate regulile obligatorii impuse de pandemia de Covid-19. De asemenea, prețurile pentru biletele de intrare vor fi diferite de cele practicate de muzeul județean. Astfel, biletul pentru un adult va costa 25 de lei, în timp ce elevii vor plăti doar 10 lei pe un bilet. Preșcolarii și însoțitorii de grup vor avea intrarea gratuită.
Cei care vor vizita expoziția vor avea ocazia să achiziționeze și diferite suveniruri personalizate și să primească și un catalog, cuprins în prețul biletului.