EȘEC NEDREPT ÎN AMICAL

Cu trei săptămâni înaintea începerii noului sezon al Ligii a III-a, Metalul Buzău a disputat primul amical al verii. Adversară a fost gruparea Petrolul Ploiești, una dintre candidatele la promovarea în prima ligă.

Duelul cu dizionara secundă din jdețul vecin, devenit deja o tradiție în perioada precompetițională, a fost găzduit de Stadionul „Ilie Oană”.

Ploieștenii, pentru care testul cu elevii lui Vali Stan a fost ultimul înaintea startului în campionat, s-au impus cu scorul de 3-1, dar rezultatul este oarecum nedrept după felul în care s-au derulat evenimentele în joc. Buzoienii au avut un gol perfect valabil, anulat la scorul de 1-0 pentru gazde, iar pe parcursul meciului, în special în partea secundă, s-au întrecut în ratări la poarta Petrolului, cu Stan, Badea, Ispir și Bardaș autorii celor mai clare ocazii.

Unicul gol al Metalului, marcat înainte de pauză, i-a aparținut lui Cătălin Bardaș.

Un alt meci de vericare pentru Metalul Buzău va avea loc miercuri, la Galați, împotriva colegei de eșalon SC Oțelul Galați.

Până la debutul în noul campionat, programat pentru 12 septembrie, Metalul va susține prima partidă oficială a sezonului miercuri, 9 septembrie, în deplasare, în primul tur al Cupei României, derby-ul local cu CSM Rm. Sărat.

Related posts