SPITALUL JUDEȚEAN, ÎNAPOI LA MINISTER?

Spitalul Județean de Urgență Buzău ar putea să revină în subordinea Ministerului Sănătății. Este dezvăluirea făcută recent  de către președintele Consiliului Județean Buzău, Petre Emanoil Neagu, în cadrul unei conferințe de presă. Neagu spune că o decizie de trecere a Spitalului Județean din subordinea județului în cel al ministerului de resort ar putea avea însă urmări benefice pentru comunitatea buzoiană. Asta, doar dacă se va întocmi un program național de modernizare a sistemului sanitar, pe termen de cel puțin 10 ani.

Petre Emanoil Neagu spune că ar trebui gândit un alt sistem de alegere a managementului în aceste unități sanitare „mamut”, pe lângă dotarea spitalelor cu echipamente medicale noi și acordarea unor salarii mulțumitoare medicilor și celorlalte cadre sanitare.

Președintele Consiliului Județean Buzău consideră că este nevoie de construcția unor spitale noi, de mici dimensiuni, în mai multe zone ale județului. Neagu îi dă ca exemplu pe pacienții din zona de munte, acolo unde comunele nu au medic de familie de foarte mulți ani, iar bolnavii trebuie să se deplaseze zeci de kilometri pentru a fi consultați de un medic.

Spitalele județene au trecut din subordinea Ministerului Sănătății în administrarea autorităților locale în vara anului 2010. În județul Buzău, în afară de Spitalul Județean, mai funcționează încă cinci spitale de stat: Spitalul CFR din municipiul Buzău, Spitalul municipal Rm. Sărat, Spitalul orășenesc Nehoiu, Spitalul de boli cronice Smeeni și Spitalul de Psihiatrie Săpoca.

Related posts