CURSE REDUSE

Doar navetiștii vor mai avea asigurate mijloace de transport în comun pe rutele din județul Buzău. Decizia a fost luată de conducerea Consiliului Județean după ce, mai multe controale pe traseele din județ au scos la iveală nereguli grave. Deși suntem în plină pandemie de coronavirus, verificările polițiștilor au arătat că multe vehicule de transport în comun nu erau echipate cu dezinfectanţi și că unii călători stăteau în picioare – măsură interzisă, în această perioadă.

Polițiștii au găsit printre călători și patru tineri plecați pur şi simplu la plimbare, cu mijloacele de transport în comun, de pe rutele judeţene.

Reprezentanții Consiliului Județean Buzău au decis să reducă din numărul de curse, tocmai pentru a-i proteja pe călători, atât cât se poate. Totuși, navetiștii nu trebuie să își facă griji, acestora fiindu-le asigurate cursele cu care pot ajunge la serviciu.

În urma neregulilor descoperite, reprezentanţii autorităţilor au aplicat mai multe sancţiuni. Transportatorii au primit câte o amendă de 12 mii de lei din partea Consiliului Județean Buzău, la care se adaugă și cea primită de la polițiști. Astfel de controale vor continua și săptămâna viitoare.

Related posts