De ce sunt în continuare discuții legate de prețul apei, cum se va tranșa problema căldurii în Buzău , care sunt problemele legate de locurile de parcare și ce activități au fost făcute la Rm.Sărat de Ziua Autismului aflați din ediția de mâine a săptămânalului Scurt pe 2. Mai puteți citi despre prima competiție ciclistă de anduranță din Buzău, despre concertul Direcției 5 și despre cum să preveniți astenia de primăvară. Cereţi la difuzorii de presă Scurt pe 2 şi veţi primi în acelaşi preţ două suplimente: Jurnalul TvSat şi…
DetaliiZi: 5 aprilie 2019
Dna. prof.dr. Maria Monalisa Pleșea, despre Festivalul Național de Muzică Francochanson: “CEI CARE AU FOST PREZENȚI PE SCENA FESTIVALULUI AU DEMONSTRAT CĂ POT FACE LUCRURI EXTRAORDINARE”
Alina Răducan Primele luni ale anului au adus multă muncă celor implicați în proiectele Centrului Cultural Francofon. Concursuri pentru elevi, evenimente de formare pentru profesori, festivaluri și vizite la cel mai înalt nivel din stat, toate au fost bifate cu implicare, pasiune și devotament. Cum a fost atmosfera la cea de-a zecea ediție a Francochanson, cine au fost marii câștigători, ce evenimente se vor organiza în perioada imediat următoare și în ce proiecte este implicat Buzăul, aflăm într-un interviu acordat de dna. prof.dr. Maria Monalisa Pleșea președintele Centrului Cultural Francofon…
Detalii