A fost managerul celor mai populare locații din Buzău până când a înțeles că are nevoie de o afacere de familie în care să se implice la fel de mult, să-și stabilească propriile reguli, meniuri, personal calificat și clienți pe deplin mulțumiți. A ales un spațiu central, l-a modificat după bunul plac și l-a inaugurat la sfârșitul lunii februarie. De aproape o lună rezervările curg, se organizează petreceri în familie, onomastici și prima sărbătoare importantă ce va decora atmosfera braseriei va fi Pașele, drept pentru care pregătirile sunt în toi. Cum ? Aflăm direct de la manageri, într-un scurt interviu marca “Scurtpe2”.
Silvia BUNICĂ: O nouă “casă” pentru tine, o altă atmosferă, o afacere în familie, alături de soțul tău, cum se prezintă după o lună totul la Brasseria Sophia?
Camelia ROȘIORU: Încă mai avem de pus la punct niște lucruri, dar spunem noi că suntem în grafic. Avem deja solicitări pentru onomastici, petreceri private, rezervări cu zile speciale și ne străduim ca de fiecare data să fie altfel, să ne ținem clienții în priză. Primele săptămâni au fost mai grele, până ne-au identificat clienții și prietenii, dar acum trebuie doar să ținem pasul. Și eu și soțul meu suntem ca “acasă” la brasserie, așa că vă stăm la dispoziție pentru orice sugestie, orice propunere, pentru că aici lucrăm direct noi, managerii, cu clienții.
S.B.: Se apropie o mare sărbătoare, cum vă veți primi clienții, cu produse tradiționale, cum v-ați gândit de décor, la serile de Paște?
C.R.: Vom pregăti și noi câteva produse tradiționale, dar vom avea și alternativele inedite pentru cei care preferă să consume altceva decât sarmale, pască, ouă, drob sau cozonac. Lista noastră cu preparate dulci este una destul de vastă. Folosind cam aceleași ingrediente precum la cozonac sau pască, vom avea și noi alternativele waffe-lor cu brânză, stafide, înghețată sau nucă. De asemenea deserturile cu aluat combinate cu dulcețuri sau toppinguri vor fi vedetele zilelor speciale. Alternativa la miel a fi întotdeauna vita, așa că o porție de vită cu sparaghel, pe pat de sare de Himalaya sau un somon tras la tigaie cu legume colorate va reprezenta sigur o alegere sănătoasă și consistentă. Papardellele cu fructe de mare sau puiul cu sosuri picante sunt altă variantă la preparatele pe care vi le vom pregăti cu drag în săptămâna ce va urma. Cu această locație vrem să oferim o pată delicioasă de culoare, o brasserie pastel cu specific mediteranean care vă va delecta papilele gustative și în același timp va fi ca o cafenea cochetă și un brunch savuros, ce îți vor umple de energie diminețile urbane. Trebuie doar să aveți curiozitate și poftă de mâncare, noi vă așteptăm cu atmosfera!