Rezultat remarcabil pentru tenisul de masă buzoian! Dragoș Oprea, sportiv legitimat la CSM Buzău, a câștigat Cupa României la tenis de masă, juniori I, competiție care a avut loc în weekend la Buzău. Oprea a trecut în finală de Mihai Zamfir, de la Pristavu Câmpulung. Întrecerea fetelor a fost adjudecată de Andreea Dragoman.
Dragoş Oprea, sportiv legitimat la Clubul Sportiv Municipal Buzău, a câştigat, în weekend, în Sala Sporturilor din Buzău, Cupa României la tenis de masă, juniori I, prima competiţie a anului 2018 organizată de Federația Română de Tenis de Masă. Oprea l-a învins în finală pe Mihai Zamfir, de la Pristavu Câmpulung, în timp ce medaliile de bronz au ajuns la Mihai Nemaciuc, de la CSM Bistriţa, şi Andrei Miron, de la CSA Steaua. În aceeași competiție au mai parTicipat doi buzoieni, Bogdan Poteraș și Alexandru Vrabie, sportivi eliminați încă din fazele inferioare.
Dragos Oprea, în vârstă de 17 ani, este unul dintre cei mai valoroși tineri tenismeni români, fiind medaliat cu argint, cu echipa națională, la Europenele de cadeți din 2014.
Tot la juniori I, la proba fetelor, competiția a fost câştigată de Andreea Dragoman, legitimată la CSM Mediaş, urmată de Elena Zaharia, de la Farul Constanţa, Tania Plăian, de la CSM Bistriţa, şi Ana Barbu, de la CSS Slatina.
La competiția dedicată juniorilor II, trofeele le-au revenit lui Darius Movileanu, legitimat la CSA Steaua, respectiv, Elena Zaharia, de la Farul Constanța, la întrecerea fetelor. (POZE DRAGOS OPREA)
Campionatul judeţean de futsal, cu 10 echipe la start
Prima ediţie a campionatului judeţean de fotbal, organizată de Asociaţia Judeţeană de Fotbal în această iarnă, va porni la drum sâmbăta viitoare, pe 20 ianuarie, cu 10 echipe la start. Acestea au fost împărţite în două grupe a câte 5, care vor juca în sistem campionat, fiecare cu fiecare, primele două clasate la final urmând să se califice în semifinale. Iată componenţa celor două grupe şi programul primei etape, ale cărei meciuri se vor juca, toate, la Sala Sporturilor.
Grupa A
Olimpia Rm. Sărat
Inter Căneşti
Team Săgeata
Unirea Stâlpu
FC Buzău
Etapa 1, 20 ianuarie:
ora 17.00: Team Săgeata – Unirea Stâlpu
ora 18.30: Inter Căneşti – FC Buzău
Olimpia Rm. Sărat stă
Grupa B
SCM Gloria Buzău
Gloria Vadu Paşii
Viitorul Verneşti
Tricolorul Gălbinaşi
Viitorul Buzău
Etapa 1, 20 ianuarie:
ora 14.00: Gloria Vadu Paşii – Viitorul Buzău
ora 15.30: Viitorul Verneşti – Tricolorul Gălbinaşi
SCM Gloria Buzău stă.