În 2008, la Jocurile Olimpice de la Beijing, o micuță gimnastă din Buzău, Gabriela Drăgoi, reușea să câștige o medalie de bronz, cu echipa. Performanța este unică în sportul buzoian, în ultimii 26 de ani. Gabriela a renuntat la gimnastică în urmă cu patru ani, iar acum lucrează ca educatoare la o grădiniță din Capitală. Iubește atât de mult gimnastica încât își dorește ca pe viitor să se poată deveni antrenoare de gimnastică.
O mai țineți minte pe Gabriela Drăgoi? Este gimnasta din Buzău care, la doar 16 ani, reușea să câștige o medalie de bronz la Olimpiada de la Beijing. Am întâlnit-o săptămâna trecută, la festivitățile organizate de Primăria Buzău în cinstea cetățenilor de onoare ai orașului. Mult mai matură decât o știam în activitate, Gabriela pare la fel de veselă și are are același zâmbet cald, ca în adolescență.
Ajunsă la vârsta de 24 de ani, Gabriela povestește că a lăsat în urmă gimnastica și s-a dedicat altei meserii pe care o îndrăgește la fel de mult. „Acum sunt educatoare la o grădiniță, în București. Îmi place foarte mult să lucrez cu copiii și, dacă nu este gimnastică, acesta este un alt domeniu în care mă regăsesc”, mărturisește Gabriela Drăgoi.
Fosta gimnastă de nivel mondiual spune că vine la Buzău din ce în ce mai rar, doar atunci când îi permite timpul, însă este în continuare legată de aceste locuri pline de amintiri plăcute.
Deși îi place meseria pe care o practică acum, fosta gimnastă visează să devină antrenoare și să descopere noi talente pentru sportul care a consacrat-o.
„Da, mi-aș dori pe viitor să revin în gimnastică dar momentan am vrut să fac o pauză”, spune Gabriela.
Mândră că este încă apreciată
Gabriela Drăgoi a ținut să fie prezentă la festivitatea organizată de Primărie, săptămâna trecută, în cinstea cetățenilor de onoare ai orașului. Se bucură că încă este apreciată pentru succesul ei unic în peisajul sportului buzoian sărac în performanțe.
„Această întâlnire reprezintă foarte mult pentru mine și sunt foarte onorată să mă aflu aici, în continuare, deși am primit titlul de cetățean de onoare în 2009. Mă bucur să iau parte, an de an, la această frumoasă festivitate. Știu că sunt singura buzoiancă ce a obținut medalie la Jocurile Olimpice însă eu sper ca și alți sportivi să îmi calce pe urme”, a declarat Gabriela.
Carieră marcată de accidentări
Gabriela Drăgoi s-a afirmat în 2008, când cucerea titlul național la bârnă si medalia de aur cu echipa, la Europene. La olimpiada de la Beijing, Drăgoi s-a remarcat la bârnă, unde a ocupat locul 5 în finală, și la individual compus, contribuind la câștigarea medaliei de bronz în concursul pe echipe. Din păcate, carierea ei a fost plină de moment grele, din cauza unor accidentări. În 2009, a suferit o accidentare la tibie care a împiedicat-o să concureze în deplinătatea formei la Campionatul Eeuropean din 2009, dar Drăgoi a obținut totuși un bronz la bârnă, în timp ce coechipiera Ana Tămârjan obținea argintul. La Mondialele din 2009, evoluția a fost modestă, iar în 2010 s-a operat la picior. A revenit în echipa pentru Campionatul Mondial din 2010, unde România s-a clasat pe locul 4. Ea a continuat să se pregătească cu Octavian Belu și Mariana Bitang, dar nu a prins Jocurile Olimpice 2012 de la Londra. Ultima apariție a Gabrielei Drăgoi într-un concurs internațional s-a consemnat în martie, 2012 la Cottbus. Gabriela s-a lăsat de gimnastică la vârsta de 20 de ani, după care a urmat o facultate.
Pagină realizată de Leonard Bunilă