Cumpătarea este regula numărul unu pentru masa de Paşte. Pe cât sunt de gustoase stufatul de miel, drobul şi pasca, pe atât sunt cauzatoare de indigeste. Preparatele grase consumate în cantităţi mari pot provoca crize biliare şi pancreatită, mai ales dacă sunt „stropite” şi cu alcool. Unii buzoieni nu au ținut însă seama deloc de aceste sfaturi. Dovadă că peste 350 de adulți au ajuns la spital în zilele de Paște. Tot la urgențe au ajuns și peste 110 copii. Iepurașul de Paște a ajuns și în saloanele maternității Buzău,…
DetaliiEtichetă: masa de paste
AJUTOARE DE PAȘTI PENTRU PERSOANELE NEVOIAȘE
Cantina de Ajutor Social din cadrul Direcției de Asistență Socială Râmnicu Sărat a pregătit un meniu special cu ocazia Sfintelor Sărbători de Paști. Meniul tradițional pentru cei 77 de beneficiari conține produse specifice Sărbătorilor Pascale, iar alimentele vor fi acordate beneficiarilor, în perioada 17-22 aprilie. De asemenea, înainte de Paști, 150 de persoane din municipiul Râmnicu Sărat au primit tichete din partea Consiliului Local Municipal Rm. Sărat. Tichetele sociale au fost acordate familiilor și persoanelor singure, aflate în situație de nevoie, având prioritate bătrânii cu venituri mici, fără aparținători, persoanele cu handicap…
Detalii