Cantina de Ajutor Social din cadrul Direcției de Asistență Socială Râmnicu Sărat a pregătit un meniu special cu ocazia Sfintelor Sărbători de Paști. Meniul tradițional pentru cei 77 de beneficiari conține produse specifice Sărbătorilor Pascale, iar alimentele vor fi acordate beneficiarilor, în perioada 17-22 aprilie.
De asemenea, înainte de Paști, 150 de persoane din municipiul Râmnicu Sărat au primit tichete din partea Consiliului Local Municipal Rm. Sărat. Tichetele sociale au fost acordate familiilor și persoanelor singure, aflate în situație de nevoie, având prioritate bătrânii cu venituri mici, fără aparținători, persoanele cu handicap aflate în situații deosebite și familiile cu mulți copii.
În această perioadă, Direcția de Asistență Socială Râmnicu Sărat a derulat și campania „1 DAR = 1 ZÂMBET”. Scopul acțiunii este de a aduce bucurie în sufletele copiilor care provin din familii defavorizate.
Reprezentanții Direcției de Asistență Socială speră ca beneficiarii să se bucure de sprijinul oferit și să se bucure în liniște de Sfintele Sărbători de Paști.